Mehedinţi: Accident rutier cu o victimă la Şişeşti

Redactia
1 Min Read

Pompierii din cadrul ISU„Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în ultimele ore, la opt urgenţe medicale şi la un accident rutier soldat cu o victimă, pe raza localităţii Șişeşti.

Dispeceratul ISU „Drobeta” a fost anunţat, în cursul zilei de marţi, 10 mai a.c., la ora 13.20, prin 112, despre producerea unui accident rutier, cu victime încarcerate, pe raza localităţii Şişeşti. Pentru salvarea victimelor şi acordarea primului-ajutor calificat, la faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului Dr.Tr.Severin. La sosirea forțelor de intervenție s-a costatat că, în urma accidentului, a rezultat o singură victimă (conducătorul autoturismului, bărbat, în vârstă de 53 de ani) cu multiple traumatisme, care fusese scoasă din autoturism de către cetățeni. Până la sosirea echipajului SAJ cu medic, pompierii au acordat victimei primul-ajutor calificat, după care, aceasta a fost transportată la UPU Dr.Tr.Severin. De asemenea, s-a acționat pentru deconectarea bornelor acumulatorului autoturismului implicat în accident, pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.

 

Distribuie acest articol