Finală aşteptată la “D”

Redactia

Cum era de aşteptat, juniorii născuţi în anul 2003 de la cluburile Academia de Fotbal Gică Popescu şi Dinamyk Craiova s-au impus fără emoţii în manşa tur a semifinalelor campionatului judeţean al juniorilor D. În meciurile jucate la aceeaşi oră 18, pe terenul sintetic al Centrului de Agrement şi Sport de la Aeroport, “şcolarii” au dispus cu 11-1 de CSU Craiova. Trebuie spus că trupa lui Bogdan Vrăjitoarea a avut în componenţă jucători mai mici de vârstă născuţi în anii 2004, 2005 şi 2006. De altfel la ultimele două categorii de vârstă CSU este lider în campionat. GP-ul s-a impus prin reuşitele lui Mitru (3), Grigorie (2), Dr. Popa (2), Dinu (2) şi Ruşeţi (2), iar golul echipei lui Vrăjitoarea a fost opera lui Sichitiu.” A fost un meci fără emoţii pentru noi pentru că ne ştim valoarea, iar adversarul nu ne putea pune probleme. Copiii au arătat o poftă de joc şi de goluri pe această bază cochetă şi asta m-a mulţumit. Trebuie să ne concentrăm pe meciul din finală, pentru că a doua semifinală nu va fi decât de statistică. Noi şi cu cei de la Dinamyk am arătat că suntem echipe ce contează foarte mult pe plan judeţean la această categorie de vârstă şi sunt convins că va fi un meci interesant”, a declarat antrenorul GP-ului, Ionuţ Cimpoeru. Tehnicianul grupării de la Han s-a bazat în acest meci pe:

Mihail Predu, Andrei Ştefănescu – Mirel Neaţă, Adrian Vlad, Dragoş Popa, Alexandru Vezelovici, Eric Gagiu, Andrei Dinu, Alexandru Grigorie, Leonard Ruşeţi, Gabriel Ruican, Alexandru Mitru. De partea cealaltă Bogdan Vrăjitoarea i-a utilizat pe:

Rafael Vlăsceanu – Nicola Văduva, Raul Busu, Mihnea Neicu, Ştefan Bană, Yanis Găgeatu, Mario Sârbu, Ianis Zaharia, Vlăduţ Nedelcu, Dorian Sichitiu, Alexandru Capac. “Pentru noi este îmbucurător că încercăm să progresăm şi prin jocuri de acest gen, cu adversari mai mari de vârstă. Primordial este să-i formăm pe aceşti copii, pentru că rezultatele se vor vedea pe viitor”, a spus Vrăjitoarea. Una din formaţiile puternice la grupa 2003, Dinamyk Craiova, o obţinut dreptul de a merge în ultimul act, indiferent de rezultatul din manşa retur, după o victorie tot la scor, 9-0, în faţa echipei Pro Junior Craiova, formată şi ea din juniori mai mici de vârstă (2004 şi 2005), golurile fiind marcate de Ciuciulete (2), Marcu (2), Popescu, Pădureţu, Geru, Căluţoiu şi Popa.

“Avem o echipă bună, un lot omogen, pentru că suntem de câţiva ani împreună şi s-a văzut atât pe parcursul campionatului, cât şi în această semifinală că suntem o echipă puternică. Meciul care a contat, atât în sezonul regulat, dar şi acum, este cel cu Gică Popescu din finală, pe care doresc să îl câştigăm”, a afirmat antrenorul Dinamyk-ului, Filip Popescu. La Dinamyk au jucat: Mario Enache – Radu Pădureţu, Flavius Marcu, Robert Popescu, Aurelian Ciuciulete, Bogdan Firu, Denis Prunaru, Robert Truşcă, Andrei Pârvu, Vlăduţ Mincă, Robert Geru, Mario Isuf, Antonio Miuţescu, Ionuţ Căluţoiu, Mihnea Ileana şi Alexandru Popa. Pro Junior, antrenată de Mircea Popa şi Cristian Piţiche i-a avut în teren pe: Ianis Popescu – Dragoş Predescu, Cosmin Onea, Raul Costea, Alexandru Fueru, Fabian Mustafa, Liviu Bărbulescu, Andrei Nica, Mario Ştefan, Ştefan Joiţa şi Alexandru Ilie.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol