Trupa de juniori E de la formaţia craioveană din prima ligă a fost cea mai bună din campionatul judeţului Dolj, pe care l-a încheiat fără nicio înfrângere şi a obţinut astfel calificarea la etapa zonală. Cu 28 de victorii din tot atâtea posibile înregistrate în campionatul judeţean, juniorii Craiovei sunt încrezători în forţele lor şi pentru turneul zonal, care se va desfăşurat la Piteşti, în perioada 12-15 mai. Alături de campioana Doljului, vor mai lupta pentru calificarea în fazele superioare ale competiţiei de juniori E şi reprezentantele judeţelor Olt, Teleorman, Argeş, Vâlcea şi Dâmboviţa. Cele şase echipe au fost împărţite în două grupe de câte trei, urmând ca primele două clasate din fiecare grupă să meargă în semifinale, iar învingătoarele din această fază vor juca finala. Formaţia care se va impune în finală se va califica pentru faza naţională. În faza grupelor, CSU Craiova va întâlni Kinder Piteşti (joi, 12 mai, ora 17:00) şi CSM Râmnicu Vâlcea (vineri, 13 mai, ora 10:00). Antrenorul grupei de juniori E a clubului craiovean, Bogdan Vrăjitoarea, vrea ca elevii săi să practice un fotbal cât mai frumos la turneul zonal, care să le aducă noi victorii şi o calificare în fazele superioare ale competiţiei. „Mergem la turneul zonal cu gândul de a practica un fotbal bun, aşa cum am făcut-o şi în campionatul regulat, unde avem un procentaj maxim. Principalul obiectiv este ca aceşti copii să înveţe fotbal, să îl practice cu plăcere. Bineînţeles, dorim să continuăm seria victoriilor şi la faza regională, să demonstrăm că suntem cei mai buni şi să avansăm cât mai mult în competiţie“, a declarat Bogdan Vrăjitoarea. Lotul pe care se va baza echipa craioveană este format din Vlăsceanu, Găgeatu – Sârbu, Zaharia, Nedelcu, L. Duţă, B. Duţă, Lăpădătescu, Capac, Sichitiu, Buznea, Urdeş.