În timp ce spionarea popriilor cetăţeni de către Serviciul Român de Informaţii, aflat sub bagheta generalului cu nenumărate stele, Florian Coldea, se desfăşoară din plin, o altă securitate rămâne suspendată. Securitatea care îi protejează pe cetăţeni şi care, teoretic, se defineşte în multiple feluri. Unul dintre acestea este securitatea în materie de sănătate. Această securitate nu funcţionează. Dacă pentru spionarea propriilor cetăţeni, în numele securităţii statului, ştim cine se face responsabil, ar trebui să ştim şi cine este, până la urmă, responsabil de lipsa de securitate în materie de sănătate. Și dacă punem degetul pe rană, aflăm şi ce poate fi făcut.
Aflată sub o formidabilă presiune, sub o puternică emoţie colectivă, societatea românească se cutremură aflând, zi de zi, la câtă insecuritate a fost şi este expusă în continuare sub aspectul sănătăţii. Și ca de obicei, atunci când are loc o tragedie, sau mai mult chiar de cât în alte situaţii, atât presa, cât şi instituţiile statului fac o disecţie nemiloasă a cauzelor, a circumstanţelor, a împrejurărilor şi a condiţiilor în care s-a produs răul. Informaţiile care ne parvin zi de zi, în urma acestor analize minuţioase, creionează întreaga grozăvie la care este expus cetăţeanul României. Un cetăţean care plăteşte pentru ca, în schimb, să-i fie garantată siguranţa.
În aceste zile se face mult tam-tam, în ideea că specialiştii din sănătate convocaţi de Guvernul Cioloş pregătesc o reformă profundă a sistemului de sănătate. Îmi permit să-l informez pe premier că acest demers, în esenţă lăudabil, este sortit eşecului. La fel cum prin eşecuri s-au soldat şi celelalte iniţiative reformatoare. Oricâtă bunăvoinţă ar avea domnul Dacian Cioloş şi oricât de mult ar transpira în aceste zile subordonaţii săi, toate demersurile nu se vor putea finaliza prin altceva decât, în cel mai bun caz, printr-o fotografie corectă a situaţiei la zi. Prin diagnosticarea cancerului din sănătate. Destul de mult, dar în niciun caz suficient.
Dacă ştim cine este responsabil pentru supravegherea, sub pretextul securităţii statului, la o scară nemaiîntâlnită, a propriilor cetăţeni, ar trebui să ştim şi cine ar putea urni munţii, pentru realizarea unui ansamblu de reguli, de proceduri, de bune practici şi de investiţii în domeniul sănătăţii. Dacă nu Cioloş, atunci cine?
În ultimi ani, din ce în ce mai insistent, statele civilizate ale lumii au adoptat şi au implementat concepte moderne asupra ceea ce înseamnă ansamblul securităţii de care trebuie să se bucure cetăţenii plătitori de taxe. Și în România, spre lăuda sa, preşedintele Klaus Iohannis, pentru prima dată în istorie, a elaborat un amplu documet care se referă la această temă. El este numit, impropriu, Strategia naţională de apărare. De fapt, pentru cine a studiat acest document, este limpede că esenţa să vizează o strategie naţională de securitate. Care implică, evident, şi securitatea în domeniul apărării. Dar mai avem acolo, scris negru pe alb şi detaliat, securitatea în materie fiscală, securitatea ecologică, securitatea alimentară şi securitatea în domeniul educaţiei şi sănătăţii.
Mai mult decât atât, Klaus Iohannis a trecut prin Parlament această strategie. Ea a devenit astfel strategia asumată de întreaga clasă politică. Ce urmează?
Urmează ca această strategie să fie implementată. Dar cine o poate face? Cine este responsabil de acest proiect extrem de amplu şi care vizează un orizont lung de timp?
Constituţia şi legislaţia României ne oferă răspunsul adecvat. În vârful piramidei, a tot ceea ce înseamnă securitate naţională în toate componentele ei, se află preşedintele României. Deci el, şi nimeni altcineva, este cel care are nu numai privilegiul, dar şi obligaţia de a lua iniţiativa. Pentru că, odată trecută prin Parlament, strategia devine obligatorie.
În prima treime a mandatului său prezidenţial, domnul Klaus Iohannis nu a reuşit decât să creeze, în această materie, un prim hibrid. Care este Consiliul Fiscal. Un grup de persoane stabilit printr-o lege, votată şi ea în Parlament, specialişti de primă mărime, care au primit răspunderea şi care au datoria de a răspunde de securitatea fiscală a statului. Guvernatorul Mugur Isărescu este şeful Consiliului Fiscal. În anumite privinţe, deciziile acestui consiliu sunt nu numai consultative, nu numai orientative, ci şi obligatorii. Dar lucrurile s-au oprit aici.
Dacă preşedintele Klaus Iohannis intenţionează să-şi îndeplinească cu adevărat obligaţiile pe care le are, conform strategiei naţionale de securitate, atunci el trebuie să extindă această construcţie şi asupra celorlalte domenii. Cum ar fi sănătatea. Numai preşedintele este cel care are autoritatea, puterea şi abilitatea de a coordona elaborarea în domeniul sănătăţii a unui amplu document, care să prevadă toate direcţiile şi toate ţintele unei reforme reale şi profunde în sistem şi toate costurile implicate. După care, partidele ar trebui să fie invitate pentru a-l dezbate, desigur împreună cu cele mai importante componente ale societăţii civile. Și cu toţi specialiştii din domeniu. Finalul de etapă ar fi crearea şi semnarea unui pact politic de sănătate, de la care nici guvernele şi nici partidele nu s-ar mai putea deroba în viitor. Pentru că, nu-i aşa, “pacta sunt srevanda”!
Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/securitatea-suspendata
