Aproape 1.000 de miliarde de lei-fonduri suplimentare bugetului local

Redactia

Atragerea de fonduri suplimentare la bugetul local a reprezentat o preocupare continuă a primăriei Târgu Jiu. Astfel, în perioada 2000-2015 au fost realizate proiecte în valoare de circa 1.100 miliarde lei, din care aprope 1.000 de miliarde au fost finanţări nerambursabile, se arată într-un comunicat de presă publicat pe Facebook, de primarul Florin Cârciumaru.

Potrivit documentului menţionat, din fonduri de preaderare(PHARE, MARR ISPA) au fost modernizate străzile Ana Ipătescu şi 23 August, realizat centrul medical pentru romi SPERANŢA sau a fost dotată Direcţia Publică de Venituri cu calculatoare şi softuri. În total finanţare nerambursabilă de peste 30 de miliarde de lei. Din Fondul Elveţian de Contrapartidă şi UNDP), au fost finanţate proiectele: “Reabilitare termică bloc 4 str. Ciocârlău”, finanţat prin Fondul Elveţian de Contrapartidă, “Montare alocatoare de costuri şi robinete cu capete ermostatate la blocurile de locuinţe sociale” – Program UNDP. Pentru aceste proiecte, valoarea finanţării nerambursabile este de peste 5 miliarde lei.

Cele mai însemnate fonduri, peste 900 de miliarde de lei nerambursabili, au provenit din fondurile structurale (POR, POS DRU, POS MEDIU).

1. “Modernizarea Drumurilor de Rocadă pentru Municipiul Tg.Jiu” – POR ;
2. “Centru de Servicii Sociale Integrat-Centru de Asistenţă pentru Bătrâni, municipiul Târgu Jiu (Centrul Magnolia)
3. SISTEM DE SUPRAVEGHERE PENTRU CREŞTEREA SIGURANŢEI ÎN ȘCOLI, ÎN CADRUL UNUI PLAN INTEGRAT
4. “Centrul de zi Christian – Asistenţă pentru persoanele tinere şi adulte cu handicap”
5. “Creare şi modernizare spaţii publice urbane zona adiacentă străzii Bicaz
6. “Centru de servicii sociale integrat – Centru Îngrijire Copii ” –(Centrul Iasomia)
7. Modernizare străzi în municipiul Târgu Jiu – Etapa II/2 
8. Modernizare străzi în municipiul Târgu Jiu – Etapa II/1
9. „BARRABARRIPEN – un model inter-regional de incluziune destinat femeilor rome”
10. Creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe din municipiul Târgu Jiu lot 1, care a avut ca scop reabilitarea termica a 6 blocuri de locuinţe
11. Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi”
12. “CANALIZARE MENAJERĂ ZONELE PERIURBANE ROMANEȘTI ȘI IEZURENI, JUDEȚUL GORJ”

Pentru pregătirea unora dintre programele şi proiectele majore, au fost obţinute fonduri necesare elaborării documentaţiilor tehnico-economice: studiul de fezabilitate şi a tehnologiei pentru Staţia de Epurare a Municipiului Tg.Jiu; proiectul pentru realizarea de centrale termice proprii pentru unităţile de învăţământ; Casa Iris – Centru social de urgenţă pentru persoanele fără adăpost – finanţare prin Bugetul Ministerului Muncii. Valoarea fondurilor primite pentru aceste proiecte a fost de aproape 10 miliarde lei.

Proiecte elaborate pentru perioada 2016-2020 în valoare de circa 140 milioane euro

Pentru perioada 2016-2020 echipa din Primăria Târgu Jiu a pregătit proiecte pentru atragerea de fonduri europene în valoare de circa 140 milioane euro, se mai arată în comunicat, proiecte privind realizarea unui centru modern INFOTRAFIC, realizarea centrului cultural multifuncţional, realizarea bazinului de înot de la Colegiul Virgil Madgearu, modernizarea Grădinii Publice din Târgu Jiu, modernizarea şi extinderea reţelei de transport în comun, realizarea unei parcări supraterane în zona pieţii centrale, realizarea a trei pasaje pietonale subterane pentru fluidizarea traficului.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol