Craiova a ratat un prim obiectiv, clasarea în primele şase echipe, adică în play – off. A terminat sezonul regulat în a doua parte a clasamentului adică între locurile şapte şi 14. Acum, odată cu intrarea în insolvenţă a celor de la Târgu Mureş, s-a deschis o portiţă pentru a se califica în cupele europene în cazul în care termină pe poziţia a şaptea, asta dacă nici Dinamo nu primeşte licenţă de Europa din partea FRF. Ieri, CSU, ai cărei conducători susţin că doresc să joace în Liga Europei, a învins după un meci dramatic pe FC Botoşani, scor 2-1, după ce a fost condusă cu 0-1. Mai mult, şi cu un om în minus. În acest caz, CSU se află pe prima poziţie a play-outului şi speră mai departe. Chiar dacă a avut jucători absenţi, Iliev, suspendat, Vătăjelu, accidentat, iar alţii veniţi în preziua partidei, Nuno Rocha, Kay şi Andrei Ivan, CSU se află în grafic şi speră la un vis aşteptat de Bănie încă din 2001 de a ieşi în Europa.
CSU – FC Botoşani 2-1 (0-1)
Au marcat: Acka 54', Herghelegiu 90' / Ngadeu 31'.
CS U Craiova: Straton – Dumitraş, Popov, Acka, Izvoranu – Zlatinski, Madson (Kay 80') – A. Ivan (Herghelegiu 84'), Nuno Rocha, Bancu – Măzarache (Băluţă 72'). Antrenor: Daniel Mogoşanu.
FC Botoşani: Iliev – Tomozei, Ngadeu, Miron, Muşat – Cucu, Casado – Fulop (Roman 69'), Cabrera, Carralero (Popovici 55') – Matulevicius (Bordeianu 78'). Antrenor: Cristi Pustai.
Cartonaşe galbene: Izvoranu 39', Madson 74', Kay 85' / Miron 16', Ngadeu 28', Cucu 59', Tomozei 87'.
Cartonaşe roşii: Izvoranu 39' 2000
Arbitri: Istvan Kovacs (Carei), Valentin Avram (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti).
Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti), Cătălin Cursaru (Ploieşti).
Stadion: Extensiv (Craiova).
sursa: csuc.ro







