Încă un incompatibil în Gorj

Redactia
2 Min Read

Ion Gruescu, angajat în cadrul Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Aceasta deoarece Gruescu ocupă şi funcţia de consilier local la Primăria Tismana.

“Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că GRUESCU ION se află  în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2012, întrucât deţine simultan cu funcţia publică şi calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al oraşului Tismana, judeţul Gorj. GRUESCU ION a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 94, alin. (1) şi (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică; Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”,  şi  dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. şi b) din Legea nr. 161/2003,  potrivit căruia  „Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă: […] până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit”.

Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, arată ANI.

Potrivit inspectorilor de integritate, Gruescu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

 

 

Distribuie acest articol