Până la noi decizii, Silviu Bogdan preşedinte!

Redactia

Aşa cum preconizam circul a continuat la alegerile pentru şefia AJF Dolj. Cum singurul contracandidat al actualului preşedinte, Silviu Bogdan, nu a îndeplinit condiţiile de participare şi i-a fost respins dosarul, sâmbătă a fost haos total la sedinţa de votare din sala mare a Facultaţii de Mecanică. La vot nu au fost prezenţi decât 57 de reprezentanţi din totalul de 100. Deci, nu s-a întrunit cvorumul. Mai mult, nici la 24 de ore, cum era normal nu au mai venit votanţii, aşa că, în continuare preşedinte al AJF Dolj rămâne Silviu Bogdan până la noi alegeri. Care vor avea loc atunci când va decide Comitetul Executiv al AJF Dolj.

De comentat pe această latură? Faptul că opoziţia şi-a spus cuvântul. Cu mesaje şi telefoane care au înroşit aparatele au făcut ca ceilalţi reprezentanţi cu drept de vot să absenteze. De fapt, nici nu s-au sfiit să recunoască adversarii actualului preşedinte.

Dintre cei care ar fi trebuit să voteze şi nu au catadicsit să se prezinte se enumără destui reprezentanţi ai unor echipe sonore, dar ale căror conducerii se identifică ca apartenţă politică cu cea a candidatului respins.

La liga a IV-a Știinţa Malu Mare, Viitorul Cârcea, Dunărea Bistreţ, cu toţii au primari ai partidului din care face parte candidatul respins.

La juniori: Academia de Fotbal Gică Popescu, Academia de Fotbal Marian Bâcu, Clubul Sportiv Școlar, ori FEFS Craiova. Unii nu au venit politic, alţii după discuţii sau neînţelegeri cu actualul prim om din AJF.

La liga a V-a totul s-a decis politic. Pleniţa, Caraula, Desa, Moţăţei, Dăbuleni, Vârtop, Catane, Măceşu de Jos, Amărăşti de Sus şi de Jos, Negoi, Coşoveni, Mârşani, Calopăr, Cerăt sunt numai câteva dintre formaţiile care nu s-au prezentat la vot. Una este mai diferită, Progresul Mischii, care deşi primarul face parte din alt partid, se ştie că formaţia pe care o reprezintă Fane Văduva, cea de primă ligă feminină, Real Craiova evoluează în localitatea amintită şi de aceea nu putea participa.

S-au întâmplat şi câteva cazuri în care cei cu drept au sosit la alegeri, dar au fost întorşi din drum. Este cazul celui de la Siliştea Crucii, unde primar este din partea PNL!

Deci, o bătaie de joc la adresa fotbalului din judeţul nostru.

Oricum, până una alta, actuala conducere rămâne în picioare, iar alegerile trebuie organizate în interval de câteva luni. „ROAF-ul nu specifică o anumită perioadă. Că vor fi trei, şaşe ori nouă luni vom vedea“, a spus unul dintre oficialii AJF Dolj.

Până atunci însă, astăzi după-amiază, are loc o şedinţă a CEx, dar pe ordinea de zi sunt alte puncte decât cele ale hotărârii noii date de alegeri.

În plus, trebuie subliniat, că cei care au încercat să-l contracandideze pe Silviu Bogdan au alte probleme personale împotriva acestuia, nicidecum fotbalistice. Un astfel de caz este cel al lui Silviu Buzărnescu, care în caz de victorie ar fi fost secretar general al AJF. Acesta are un dinte împotriva lui Bogdan din pricina fiului care legitimat la un moment dat la CSU II şi juniori nu a mai fost păstrat în lot, iar vinovat, bineînţeles Silviu Bogdan!

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol