Simularea Evaluării Naţionale desfăşurată, luni, în judeţul Dolj a început cu un mic incident. Nici de data aceasta, nu s-au abţinut, iar unul dintre elevi a vrut să păcălească profesorii că are mai multe cunoştinţe în domeniu şi a încercat să copieze, asta deşi notele obţinute nu se trec în catalog, doar dacă se solicită în scris de către elev acest lucru.
„Luni a avut loc simularea Evaluării Naţionale pentru elevii din clasa a VIII-a la Limba şi literatura română. S-a desfăşurat conform metodologiei, la prima probă din totalul de 5.535 elevi înscrişi în 154 de unităţi şcolare din Craiova şi judeţul Dolj, a fost o prezenţă de 88% şi un singur eliminat la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul,,din Craiova deoarece a vrut să copieze, ceea ce dovedeşte că s-au respectat rigorile Evaluării Naţionale. El a fost eliminat din această probă şi nu a mai putut să-şi verifice cunoştinţele asimilate până în momentul acesta la Limba şi literatura română. Simularea vine în sprijinul elevilor pentru a-i obişnui cu rigorile examenului, dar şi cu o evaluare intermediară înaintea examenului propriu-zis. Elevul respectiv, care a fost eliminat, are dreptul de a-şi verifica mâine, (n.r. astăzi) pe 23 februarie, cunoştinţele acumulate la disciplina Matematică”, a declarat Maria Ciobanu, inspector şcolar, secretarul Comisiei Judeţene de examen la Evaluarea Naţională.
Evaluarea cunoştinţelor dobândite până acum le vor fi testate şi marţi, 23 februarie, la Matematică. Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 4 martie.
Nici liceenii, atât cei din clasa a XI-a cât şi a XII-a nu scapă de această testare. Simularea examenului de bacalaureat va începe pe 7 martie cu proba scrisă la Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă este programată pentru 8 martie, în timp ce simularea bacalaureatului la proba obligatorie a profilului va fi pe 9 martie. Proba la alegere a profilului şi specializării va fi susţinută doar de elevii claselor a XII-a în data de 10 martie. Elevii află cum s-au descurcat la aceste simulări pe 18 martie, când sunt afişate rezultatele.
sursa foto> b365.ro







