Mircea Geoană, la Craiova: „Toate celelalte partide, aproape fără excepție, mimează schimbarea, noi inovăm”

Redactia
7 Min Read

Președintele Partidului Social Românesc (PSRO), senatorul Mircea Geoană a susținut, vineri, la Craiova, o conferință de presă în care a vorbit despre partidul pe care îl conduce. Mircea Geoană s-a declarat convins că PSRO va câștiga alegerile în multe primării, inclusiv la Craiova.

„Sunt extrem de optimist cu privire la ceea ce vom realiza și la Craiova și în Dolj și în toată țara prin proiectul nostru politic. Acest an este un an atât de important pentru viitorul României, încât nu avem voie ca români, ca olteni să dăm cu piciorul unei șanse ca România să renască, ca o adevărată schimbare să aibă loc în România, în clasa politică, în modelul economic al țării, în modelul social al țării și în rostul și în influența României în Europa și în lume. Nevoia de schimbare acum în România este imperioasă și o simt toți românii. Proiectul Partidului Social Românesc se bazează pe oameni, dacă partidul este construit în mod onest, cu oameni de calitate percepția publicului față de partidul nostru va fi una pozitivă. Există și în alte partide încercări mai mult sau mai puțin timide de a face același lucru . Toate celelalte partide, aproape fără excepție mimează schimbarea, încearcă să creeze o operațiune de rebranding, noi inovăm, schimbăm din temelie modul în care facem politică, democrație participativă, proiecte colectate din întregile comunități ale României, care pot fi puse în slujba comunității, inclusiv aici la Craiova unde este atât de multă nevoie de idei proaspete și de oameni competenți care să le pună în practică. Este un moment pe care, sunt absolut convins, Partidul Social Românesc îl va transforma cu brio în anul 2016. Sunt convins că vom câștiga la alegereile locale voturi multe, primării importante, inclusiv Primăria Municipiului Craiova. Sunt convins că vom face o figură frumoasă în toată țara. Sunt convins că proiectul de țară despre care noi vorbim, „România socială”, va căpăta contur și va furniza soluții concrete pentru problemele acute ale României.

Sunt convins că până la alegerile parlamentare partidul nostru va fi al treilea pol politic al acestei țări și sunt convins că până în 2019-2020, Partidul Social Românesc va fi prima forță politică a României și, în mod sigur, principala forță politică de stânga din România. Nu pornim la drum cu ambiții mărunte, ci cu intenția ca la centenarul Marii Uniri, de peste mai puțin de doi ani de zile, să venim cu o Românie transformată”, a declarat Mircea Geoană.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liderul PSRO a mai afirmat că principalul criteriu de selecționare a membrilor formațiunii politice este profesia.

Despre protocolul semnat cu PNL, Mircea Geoană a precizat: „Este un protocol pur post-electoral, nu are nimic de a face cu identitatea celor două partide, cu doctrina. Noi suntem partid de stânga, modern, european. Dânșii au altă doctrină. Pe noi ne interesează ca după alegeri să asigurăm o coerență a majorităților la nivelul administrațiilor publice din România. România are nevoie astăzi de o anumită coerență strategică pentru un proiect de țară. Nu recreem USL-ul, avem candidați proprii, ne batem peste tot pentru voturile noastre.”

Președintele PSRO Dolj, deputatul Florentin Gust, a declarat, la rândul său, că PSRO intenționează să le explice cetățenilor că „stânga” nu înseamnă a încuraja „nemunca”, ci a da șanse egale fiecărui cetățean.

„În jurul nostru avem foarte mulți oameni care nu au mai făcut politică, oameni care s-au hotărât să nu mai stea pe margine, oameni care au spus „gata, așa nu se mai poate”, nu se mai poate ca orașul Craiova, regiunea Oltenia să fie în ultimele statistici la nivel național pe ce înseamnă dezoltare, investiții, șomaj. Sunt oameni care vor să schimbăm cu adevărat Craiova și regiunea Oltenia. Eu vreau în primul rând să le mulțumesc că au curaj, într-un oraș, într-un județ și o regiune în care politicul folosește pârghiile statului pentru a amenința oameni, pentru a închide firme, în defintiv pentru a băga pumnul în gură. Acești oameni care s-au alăturat echipei PSRO Dolj sunt oameni curajoși. Schimbarea politică se poate face doar printr-o infuzie de oameni noi. Lucrul acesta îl facem în Dolj, dar și la nivel național. Acesta este proiectul principal politic la nivel național: un partid de stânga modern, un partid de stânga deschis către oameni, un partid de stânga care încearcă și va reuși să explice cetățenilor că stânga nu înseamnă a ajuta nemunca. Stânga înseamnă a da șanse egale fiecărui om să se dezvolte, iar domnul președinte Geoană când a lansat acest proiect a lansat și șansa unui om care nu a mai făcut politică să se afirme în mediul politic. Vrem să schimbăm cu adevărat ceea ce se întâmplă în administrația locală, județeană și națională, iar acest lucru, repet, se poate face numai prin infuzie de oameni noi. Oameni noi care care vor avea un alt comportament în administrația publică, vor avea în spate o profesie, toți cei de aici lucrează, foarte mulți la privat, sunt oameni activi, oameni care muncesc pentru banul lor. Sunt oameni care pot privi pe orcine și să nu aibă nicio reținere în tot ce înseamnă integritate, moralitatea. Inclusiv la primăriile din județ vom avea oameni noi. Le spun adeversarilor să se teamă, să se teamă pentru că atât populația cât și mediul politic trebuie să se schimbe, iar modul prin care ei fac politică nu mai merge”, a afirmat Florentin Gust.

 

Tot astăzi au fost prezentanți și primii trei candidați ai partidului la funcția de primar. Este vorba de Alexandru Mihai, în vârstă de 40 de ani, medic veterinar, candidat la Primaria comunei Murgași, Victor Mitrache, în vârstă de 60 de ani, inginer, pentru Primăria Robănești și Cornelia Pîrva, de 43 de ani, profesor invatamant primar, candidat în comuna Pielești.

 

 

 

 

 

Share This Article