Traseistul politic Viorel Palaşcă bate, iar, câmpii

Redactia
7 Min Read

Deputatul Viorel Palaşcă, traseist politic şi deputat ALDE aduce osanale şefilor şi critică Guvernul Cioloş, într-un comunicat de presă prost gândit. Cu alte cuvinte ei au fost buni, dar cei care au venit acum la putere sunt răi…Nu este prima dată când deputatul Viorel Palaşcă, fost prefect liberal de Mehedinţi, calcă în străchini şi dă cu măciuca în cine nu este cu el, cu partidul lui liliputan, care ,,duduie” de politicieni certaţi cu legea…

Deputatul de Mehedinţi, Viorel Palaşcă , un traseist politic care a părăsit PNL pentru ALDE îşi laudă şefii şi partiduleţul pe principiul că, dacă tot nu ne vorbeşte nimeni de bine, atunci să ne lăudăm noi înşine. Şi o face printr-un comunicat de presă prost gândit, că e la modă, mai ales că se apropie şi campania electorală. ,, ALDE are o direcţie foarte bună! ALDE este condus într-o direcţie foarte bună de către cei doi copreşedinţi, domnul Călin Popescu Tăriceanu şi domnul Daniel Constantin, şi sunt convins că alegererile locale şi parlamentare vor consfinţi faptul că ALDE este a treia formaţiune politică din România. De altfel, prin reprezentanţii săi şi prin poziţiile impuse în Guvernul României, sunt lucruri concrete realizate, cu o amprentă puternic liberală, printre care, cele mai importante sunt reducerea cotei TVA, reducerea impozitului în cazul firmelor şi chiar scutirea de la impozit pe profitul reinvestit.Un alt exemplu al politicilor ALDE în interesul cetăţeanului este activitatea domnului Daniel Constantin la conducerea Ministerului Agriculturii, în perioada 2012-2015, una din priorităţi fiind atragerea fondurilor europene. În judeţul Mehedinţi, foarte multe localităţi rurale au beneficiat de fondurile alocate prin programele de la Ministerul Agriculturii şi, practic, toţi fermierii din judeţ şi deţinătorii de animale au beneficiat de aceste subvenţii”, anunţă deputatul Viorel Palaşcă. Traseistul politic uită să anunţe că pe timpul mult lăudatului său ministru, Daniel Constantin, ţăranii, fermierii au aşteptat cu disperare banii pe suprafaţă de la APIA. Bani care abia au intrat în conturile oamenilor în preajma revelionului din cauza unui soft care n-a mers , s-a defectat etc…

Ai lor au fost buni, ăştia sunt răi de tot…

Cu un cinism de speriat deputatul Viorel Palaşcă , alteori ceva mai realist şi obictiv, loveşte cu măciuca în Guvernul Cioloş dar şi PNL, partid care în urmă cu ceva vreme l-a cadorisit cu funcţia de prefect. Ce face traseistul politic Palaşcă, acum? Critică PNL-ul, din orice, că nu mai e în PNL, ci a trecut la ALDE. ,,În ceea ce priveşte judeţul Mehedinţi, de când s-a instalat Guvernul Cioloş, Guvern de aşa-zişi tehnocraţi, mă surprinde un lucru cu totul şi cu totul neplăcut. Într-un judeţ în care există probleme semnalizate în permanenţă, probleme cu şomajul, probleme cu lipsa locurilor de muncă, probleme la anumite unităţi economice reprezentative pentru judeţ, observ că, de trei luni, nu a venit niciun reprezentant al guvernului de la centru, de la Bucureşti. Nu am avut aici niciun ministru, nu am avut aici niciun secretar de stat, nici măcar un director din minister care să spună sau să se intereseze de vreo problemă a judeţului.În schimb, am văzut că Partidul Naţional Liberal, din Mehedinţi, este foarte preocupat de politică şi de alegeri dar trebuie să nu uite că ei susţin acest guvern. Mai mult decât atât, acest guvern este, în primul rând, opera lor. Dacă ştiu să ”tragă de mânecă” acest guvern pentru interese politice, ar trebui să-l ”tragă de mânecă” şi pentru problemele judeţului Mehedinţi şi cred că este de datoria lor să cheme reprezentanţi ai guvernului pe care-l susţin în judeţul Mehedinţi, pentru a rezolva problemele. Altfel, îi putem acuza de demagogie şi de politicianisme”, a declarat traseistul politic Viorel Palaşcă.

Palaşcă cu partidul său liliputan vrea un singur tur la primari!?

Cu un partiduleţ mărunt, deputatul Viorel Palaşcă spune că e bine că Cioloş nu acceptă rezolvarea alegerilor de primari prin două tururi de scrutin aşa cum vor liberali. În gândirea sa politrucă Palaşcă nu ia în calcul şi voinţa cetăţenilor în ceea ce priveşte o mai bună reprezentativitate dacă ar fi organizate două tururi de scrutin. Nu, el are ochelari de cal în această privinţă precum şeful şi idolul său Călin Popescu Tăriceanu. ,, Acum, Partidul Naţional Liberal vrea să dea în judecată guvernul pentru faptul că domnul Cioloş, un tehnocrat, nu a acceptat să rezolve acea problemă cu alegerea primarilor într-un tur sau două. Doresc să ne amintim că această lege a fost discutată mai întâi la Comisia de Cod Electoral, condusă de un liberal, de domnul Mihai Voicu. S-a venit cu o propunere în Parlament şi liberalii au fost primii care au votat-o, fără abţineri sau voturi împotrivă. Acum, practic, vor să scoată castanele din foc cu mâna altuia. Cred că decât să facă aceste lucruri sau acest apel la prim-ministru, pentru a le rezolva problemele pe care ei nu au fost în stare să le rezolve atunci când au avut posibilitatea, mai bine ar face în aşa fel încât prim-ministrul, pentru că de aia e prim-ministru, să trimită reprezentanţi în judeţele ţării, să vadă situaţia la faţa locului şi cred că un demers de genul acesta, făcut de către liberali, făcut chiar de doamna Alina Gorghiu către prim-ministrul Cioloş, ca miniştrii, secretarii de stat şi reprezentanţi ai ministerelor să ia ţara la pas, să vadă ce este în ţară şi să vadă cum pot rezolva problemele”, a mai declarat preşedintele ALDE Mehedinţi, deputat Viorel Palaşcă, ales parlamentar pe listele USL din partea PNL, fost prefect liberal de Mehedinţi.

 

Distribuie acest articol