Alertă în ţară. Un copil a murit şi mai mulţi sunt internaţi în stare gravă la Spitalul „Marie Curie” din capitală, după ce s-au infectat cu bacteria E-coli. Unul dintre copii a fost transportat de la Craiova la Bucureşti. Cele mai multe cazuri au fost semnalate însă în Argeş.
Copiii internaţi cu infecţia E-coli, acum, la spitalul din capitală, au între 5 luni şi 14 luni.
Ei au fost diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, care asociază insuficienţă renală acută, anemie şi trombocitopenie. Majoritatea sunt în terapie intensivă pentru montarea de catetere pentru dializă peritoneală. Sindromul hemolitic uremic apare, în general, în urma infecţiei cu E-coli. Anumite tulpini de E-coli pot provoca crampe abdominale severe şi diaree cu sânge sau alte probleme. Aceste tulpini de E-coli produc o otravă care dăunează vaselor de sânge.
Medicii cred că cel mai probabil au contactat bacteria Escherichia coli, după ce au mâncat fructe şi legume nespălate ori au primit carne şi lapte insuficient preparate.
Escherichia coli (nume abreviat: E-coli) este o bacterie care trăieşte în intestinele organismelor cu sânge cald.
E-coli este o bacterie lactozo-pozitivă (descompune lactoza), gram-negativă, oxidazo-negativă, ce apare la microscop sub formă de bastonaşe. El face parte din grupa enterobacteriilor care trăieşte ca epifit în tractusul digestiv. În unele cazuri de dezechilibrare a microflorei intestinale, aceste bacterii pot produce îmbolnăviri, printr-o înmulţire masivă sau apariţia unor tulpini toxicogene. Bacteria a fost denumită în 1919 după numele bacteriologului germano-austriac Theodor Escherich(en), cel care a descoperit-o.
Bacteriile E-coli nu sunt întotdeauna limitate la intestin, şi abilitatea lor de a supravieţui pentru perioade scurte de timp în afara corpului ce le face un organism-indicator ideal pentru a testa probe de mediu de contaminare fecală. Bacteria poate fi, de asemenea, cultivată cu uşurinţă şi genetica sa este relativ simplă şi uşor de manipulat printr-un proces mutagenic, făcându-l unul dintre cele mai bine studiate organisme procariote model, şi o specie importantă în domeniul biotehnologiei şi microbiologiei.







