Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta-Turnu Severin, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au efectuat trei percheziţii la locuinţele unor persoane suspecte de săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă cu produse accizabile, fiind duse la audieri trei persoane. În data de 8.02.2016, în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Mehedinţi la trei cetăţeni români, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 48 şi 50 de ani, persoane suspecte de săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă cu produse accizabile.
Percheziţiile au fost efectuate într-un dosar de urmărire penală aflat în instrumentarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, acesta având ca obiect săvârşirea în formă continuă, de către mai mulţi cetăţeni români, a infracţiunilor de contrabandă calificată cu produse accizabile. În urma percheziţiilor au fost descoperite 1.073 pachete de ţigări netimbrate, diferite mărci, 1,400 kg de tutun, 785 tuburi de ţigări şi un aparat special creat pentru confecţionarea acestora. Ieri, persoanele în cauză au fost conduse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, unde procurorul de caz a procedat la audierea lor în vederea luării măsurilor legale care se impun.







