sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Elevii olteni se revoltă

Mai mulţi elevi din Slatina se află într-o situaţie delicată. Faza judeţeană a olimpiadei de biologie şi franceză este programată să aibă loc în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, iar elevii cred că sunt nedreptăţiţi fiindcă vor să participe la ambele, însă deocamdată nu există niciun consens. Părintele uneia dintre eleve ne-a sesizat despre acest aspect şi spune că este injust ca elevii să fie nevoiţi să renunţe la a mai participa la una dintre olimpiade, fiindcă nu se pot stabili date diferite în care să se susţină concursurile.

„Sunt foarte mulţi copii care ar trebui să participe la ambele olimpiade, dar, din cauză că le-au programat pe ambele pe 5 martie, sunt privaţi de acest drept, atâta timp cât aceşti copii s-au pregătit. Doamnele profesoare au încercat să vorbească la Inspectoratul Şcolar, însă li s-a spus că nu se poate face nimic fiindcă sunt organizate de minister. Nu este corect, vă spun când a fost faza locală într-o duminică şi era un ger năpraznic, iar eu cu Daria am mers trei kilometri pe jos, pe gerul acela urât să mergem la olimpiadă, copilului meu îi îngheţaseră nările, la propriu”, a declarat Cecilia Kiss, mama unei eleve de la Şcoala Gimnazială Nicolae Iorga din Slatina.

În plus, mama elevei ne-a mai declarat că situaţia creată este nedreaptă chiar şi pentru profesorii care au dat meditaţii acasă, iar timpul alocat pregătirii acestor olimpiade va fi pierdut în zadar, dacă micuţii pierd participarea la unul dintre concursuri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Copiii trebuie să renunţe la olimpiada pe care ar trebui să o susţină la una dintre materii, dacă nu se rezolvă, ori în condiţiile în care domnişoara de franceză a făcut meditaţii acasă la dumneaei fără să primească ceva, încă din luna noiembrie, mergeau săptămânal acasă să facă pregătire pentru olimpiadă. La fel, doamna de biologie, toată săptămâna a făcut pregătire cu ei pentru olimpiadă şi iarăşi în vacanţa de iarnă şi înainte. Sunt profesori care îşi dau interesul, dar este o bătaie de joc ce se întâmplă. Este o nedreptate făcută copiilor şi dascălilor lor”, a mai declarat părintele.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Olt ne-au declarat că decizia de a reprograma olimpiadele în aşa fel încât să nu se suprapună nu poate fi luată decât de Ministerul Educaţiei.

„Referitor la olimpiadele de biologie şi franceză, este un calendar stabilit de Ministerul Educaţiei, sunt fixate de minister. S-a comunicat inspectorilor de specialitate, ei au publicat şi sunt în aceeaşi zi programate. Este un calendar al ministerului care nu poate fi modificat la nivelul Inspectoratului. În situaţia de acum trebuie să aleagă una dintre olimpiade”, a declarat Mirela Paraschiv, purtător de cuvânt-Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt.

 

 

 

 

 

Politica