Aparatură medicală nouă pentru Spitalul Judeţean

Redactia
3 Min Read

Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu a declarat pentru gorjeanul.ro că în acest an este programată acreditarea unităţii medicale pe care o conduce. Acesta a arătat că Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate are programată vizita de acreditare în perioada 21-25.03.2016.

"Consider că Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu are un avantaj extraordinar prin faptul ca eu, în calitate de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” (fost Sanatoriu Dobrița), am participat în mod activ și nemijlocit, împreună cu toți colegii, la pregătirile acreditării acelui spital, care a și fost acreditat cu nivel maxim de încredere, iar acum îmi folosesc toată priceperea și expertiza pentru a reuși acest deziderat și pentru cea mai mare și cea mai importantă unitate spitalicească din Gorj – Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Drept pentru care, concluzia mea este că vom trece cu brio peste acest examen. Bineînțeles că la acest obiectiv contribuie, într-un mod categoric, tot personalul medical și administrativ al instituției pe care am reușit să-l conștientizez în privința importanței acreditării, aceștia depunând toate eforturile pentru îndeplinirea indicatorilor solicitați, iar o contribuție extrem de importantă o are și Consiliul Județean Gorj, care prin domnul președinte Ion Călinoiu, ne-a ajutat să realizăm obiectivele propuse", a declarat managerul Spitalului Judeţean.
Acesta a vorbit şi despre dotările realizate în cadrul spitalului.
"În anul 2014 am achiziționat aparatură medicală în valoare de 3.000.000 lei, iar în 2015 de 6.005.000 de lei, fiind dotate toate secțiile spitalului cu ceea ce au solicitat cadrele medicale. Tot în 2015 am realizat lucrări în valoare de 2.150.000 lei, aici putem aminti înlocuirea celor șase ascensoare, reparații capitale la Psihiatrie, la Medicină Internă I și Gastroenterologie, dar și reparații capitale la canalul termic al clădirii spitalului de pe strada Tudor Vladimirescu", a precizat managerul.
Pentru 2016 managerul spune că se va continua achiziționarea de aparatură medicală, între care și un Computer Tomograf, a cărui valoare se ridică la 2.790 de mii lei. Se vor achiziţiona și câteva sute de paturi, din care 25 sunt pentru ATI, un aparat RMN, 5 mese de operație, ecograf 4D, 7 incubatoare și multe altele, spune Tiberiu Tătaru. Valoarea totală estimată pentru lista de achiziții din acest an se ridică la 25.223 de mii lei.

foto tvsud.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova
Share This Article