Stoianoff, la Vinţu de Jos

Redactia
1 Min Read

Aflată la 7 puncte sub liderul Viitorul Sântimbru, AS Mureşul Vinţu de Jos l-a instalat pe banca tehnică pe Dan Mănăilă şi, pentru a fi sigură de promovare, şi-a întărit lotul cu mai mulţi jucători cu experienţă. Ultima achiziţie este Ovidiu Stoianoff, atacant care a bifat 80 de meciuri în Liga I.

Vin la Vinţu cu gândul de a promova. Sunt condiţii peste nivelul ligii a III-a. Sunt impresionat de ceea ce am găsit aici”, a declarat Stoianoff.

Acesta a jucat ultima dată în Liga a III-a, la AS Sepsi Sfântu Gheorghe, iar de-a lungul carierei a evoluat la Callatis Mangalia, Universitatea Craiova, Juventus Bucureşti, Universitatea Cluj, Internaţional Curtea de Argeş, Alro Slatina şi FC Caransebeş.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La Vinţu de Jos a ajuns, de luni, şi olteanul Dragoş Bănică, care în tur a apărat buturile Minerului Motru. Acesta a mai jucat la Univesitatea Craiova, Minerul Lupeni, FC Drobeta, Alro Slatina şi Pandurii II Târgu Jiu. Deşi activează în Liga a IV-a, AS Mureşul Vinţu de Jos oferă nou-sosiţilor, printre care se numără şi fundaşul Iulian Iclănzan (Minerul Motru), salarii între 2000 şi 3000 de lei pe lună!

 

 

Share This Article