Cancerul nu este o boală transmisibilă. În anul 2016, oamenii încă nu ştiu ce înseamnă cancerul. Boala secolului, care omoară unul din cinci oameni, este pentru cei mai mulţi un motiv de ruşine, de izolare socială.
„În momentul în care o pacientă din mediul rural vine şi este diagnosticată cu cancer la sân, în majoritatea cazurilor au sentimente de ruşine, că sunt ostracizate, că restul populaţiei se va uita urât, le va respinge, că nu se vor mai integra social”, spune dr. oncolog Irina Stancu.
Lipsa de informare în ceea ce priveşte această boală le face pe cele mai multe paciente să opună rezistenţă la sfaturile medicului şi să refuze diagnosticul.
Din acest motiv sunt femei care ajung în cabinetul doctorului în stadii avansate, cu tumori ulcerate, în stadii metastazice când tumora aproape le amputează sânul.
„Când întreb <<de ce ai stat atât?>> răspunsul ce care îl aud cel mai des este <<să nu mă afle lumea>>”, mărturiseşte dr. Irina Stancu.
Din punctul de vedere al medicului care de 20 de ani se loveşte de astfel de cazuri, soluţia este informarea, cursuri de pregătire în licee, astfel populaţia să fie familiarizată cu noţiunile minime.
„Dacă pacientele nu s-ar opune investigaţiilor medicale şi ar veni mai repede la doctor atunci şi rezultatele ar putea fi mai bune decât atunci când ele vin în fază aproape terminală”, susţine dr. Irina Stancu.
Lupta cu cancerul este una complexă, este o luptă dată pe două fronturi în acelaşi timp. Pe de-o parte medicul şi pacientul luptă cu boala instaurată în organism, iar pe de altă parte pacientul luptă cu psihicul său. Pentru că atunci când cancerul apare, el nu slăbeşte omul doar fizic ci şi psihic.
Spre exemplu o altă problemă cu care s-a confruntat dr. Irina Stancu este momentul în care un pacient urmează tratamentul cu citostatice şi părul începe să cadă.
„În acel moment în care aud de căderea părului refuză tratamentul. Preferă să nu mai fie trataţi decât să rămână fără păr. Chiar dacă, se ştie că există rezultate bune după tratament şi părul creşte la loc. Sunt şi paciente care acceptă şi se rad singure în cap şi îşi pun o perucă. Pentru că exită la momentul actual tot felul de peruci care sunt purtate şi nici nu îţi dai seama că nu este părul său natural. Iar acest lucru este un impediment mai mult decât minor dacă îl raportăm la evoluţia ulterioară a boli”, spune dr. oncolog.
„Ce-o să zică lumea?”
„Cum să ţii mai mult la ce spune lumea decât la viaţa ta”, este întrebarea pe care medicul şi-o pune tot timpul când vede că pacientului îi pasă mai mult de gura lumii decât de sănătatea sa.
„Au fost cazuri în care o pacientă venită în stadiu avansat a aşteptat atât timp doarece soţul său ar fi divorţat dacă afla că are cancer”, mărturiseşte dr. Irina Stancu.
În opinia doctorului este nevoie de campanii de sensibilizare a populaţiei şi de informare cu privire la ceea ce înseamnă cancerul. Mai ales că acum, în sec. XXI, lucrurile au evoluat, iar pentru pacientele care au suferit de cancer mamar există proteze care fac pacienta să pară normală, iar integrarea în societate să fie uşoară.
Sunt făcute proteze de tipul costumelor de baie speciale pentru femeile cărora le-a fost extirpat un sân, încât ai impresia că este un sân real. Iar ca un plus aceste proteze cât şi costume de baie sunt decontate de către CAS.
Oncologul nu poate fi şi psiholog
„Este neapărată nevoie ca fiecare pacient oncologic în momentul în care i se deschide fişa oncologică şi este luat în evidenţă să beneficieze de consiliere psihologică. Fără alegere. Atât el cât şi familia”, menţionează dr. Irina Stancu.
Medicul spune că în momentul în care îşi sfătuieşte pacienţii să meargă la psiholog majoritatea refuză absolut şi se simt jigniţi. Aceştia confundă adesea psihologul cu psihiatrul. Iar confuzia apare atât la pacienţii din mediul urban cât şi la cei din mediul rural.
Psihologul are rolul de a descoperi în pacient mecanismele care îl pot face să depăşească momentul diagnosticului, acel şoc, şi de a-şi regăsi resursele de a lupta contra bolii, să se echilibreze şi să lupte mai uşor.
„Există pacienţi care la un moment dat în timpul tratamentului când se instalează rezistenţa cancerului la tratament, apar recidive sau metastaze, este o caracteristică biologică a cancerului, în momentul acela pacienţii fac depresii severe şi refuză să mai facă tratament. Deşi, de foarte multe ori chiar şi în recidivă sau la metastaze se obţin rezultate, unele dintre ele chiar spectaculoase, în termeni de supravieţuire, pentru care se merită să lupţi. Dar şocul acelui moment în care află cum a evoluat boala este atât de mare pentru ei încât refuză să mai facă tratament, să mai mănânce, să mai aibă contact cu familia. Cad într-o depresie atât de severă încât influenţează şi boala. Deoarece cancerul este o boală a imunităţii, a deteriorării acesteia, iar depresia duce la scăderea ei şi evoluţia bolii este una mult mai rapidă”, potrivit dr. oncolog.
Medicul Irina Stancu susţine că ar fi normal ca în momentul în care aceasta preia pacientul să aibă alături un psiholog care să îi explice bolnavului „asta este situaţia, asta urmărim să obţinem, asta facem”. Deoarece psihologul poate ajuta pacientul să lupte contra bolii.
„Pacienţii vin şi stau de vorbă cu mine. Nu ştiu dacă am reuşit în toată cariera mea de 20 de ani să fac doi, trei să accepte ajutorul unui psiholog. Au o reacţie de reţinere, de teamă atunci când este vorba de aşa ceva”, mărturiseşte dr. Irina Stancu.
Oamenii au nevoie de informare cu privire la ce înseamnă fiecare lucru, când este nevoie de un psiholog, când este nevoie de un psihiatru şi care este diferenţa dintre cei doi.
„Probabil că atât societatea cât şi Ministerul Sănătăţii aşteaptă ca aceste probleme să le rezolvăm noi, dar ne depăşesc. Eu pot să stau de vorbă cu un pacient să vorbesc frumos cu el, să-i promit că voi face tot posibilul therapeutic, vorbind să-l fac să treacă peste această problemă, să-i promit că dacă apar reacţii secundare voi şti ce să fac, să-i promit că îi stau la dispoziţie, medical. Îi pot promite că îi explic tot ce trebuie să ştie pe parcursul tratamentului, dar lucrurile care ţin de mecanismele lor intime, psihice nu le pot face pentru că nu este de competeţa mea, iar pacientul are nevoie şi de psiholog. Pentru că el caută în noi psihologul”, a declarat dr. Irina Stancu.
Un rol important al psihologului în lupta cu cancerul nu este doar în comunicarea cu pacientul ci şi cu familia acestuia care are la fel de multă nevoie de consiliere. Pentru că medicul nu poate face imposibilul, iar familia nu poate accepta acest lucru.
„Nu poţi să vii la medic şi să-i ceri imposibiliul pentru că nu accepţi moartea. Cred că dacă se ia de la început pacientul cu diagnosticul şi prognosticul care este şi să-i explice familiei că este o limită dincolo de care nu mai poţi trece lucrurile ar sta altfel”, spune dr. Irina Stancu.
Leacuri băbeşti vs. medicină
Dr. Irina Stancu povesteşte că a avut cazuri în care pacientul nu vine la medicul oncolog ci intră pe internet, pe diverse forumuri, discuţii, în care fiecare îşi spune tot felul de păreri una mai ciudată decât alta şi în loc să aibă încredere în medicul său oncolog şi în schema de tratament prescrisă, pacientul dă bani foarte mulţi pe tot felul de tratament ciudate: cenuşă de lavă vulcanică, argilă, picături de rădăcină de lemn dulce amestecată cu alte lucruri şi alte leacuri.
„Foarte mulţi pacienţi preferă să facă ceea ce aud de la unul şi altul. De aceea revin la faptul că este nevoie de un psiholog care să îi facă să conştientizeze şi să fie raţionali”, a conchis medicul.
