Voleibaliştii de la SCM Craiova continuă parcursul fenomenal în acest sezon. Cu 11 victorii din tot atâtea meciuri în tur, elevii lui Dănuţ Pascu au reuşit să bifeze un nou succes în prima rundă din retur. Deşi au pierdut cu 23-25, primul set în sala “Dinamo” în faţa echipei dinamoviste, locul 11 în clasament, craiovenii au revenit şi au câştigat fără probleme următoarele două seturi: 25-13 şi 25-19. Ultimul set al meciului cu Dinamo a fost mai echilibrat, dar SCM a reuşit să încheie meciul victorioasă cu 25-22. A fost a doua victorie în sezonul regulat împotriva echipei antrenate de Constantin Rădulescu. În prima parte a campionatului, craiovenii învinseseră în sala Polivalentă, cu 3-2.
„O victorie mare pentru noi. Un meci dificil, încheiat cu o victorie de 3 puncte. Am obţinut o victorie meritată şi muncită. A fost un meci dificil dat fiind şi faptul că nu am putut efectua nici un meci de pregătire în pauza competiţională, dar şi a unor probleme medicale ale unor jucători. Este bine că am luat toate cele 3 puncte şi băieţii merită felicitaţi pentru că s-au mobilizat şi au făcut ceea ce trebuia”, a declarat după meciul cu Dinamo antrenorul grupării din Bănie, Dănuţ Pascu
În etapa viitoare, SCM Craiova va juca pe teren propriu cu VCM LPS Piatra Neamţ. Meciul se va disputa pe 30 ianuarie, apoi în runda a XIV-a, craiovenii se vor deplasa la Galaţi, unde vor da piept cu echipa locală Arcada. Partida din urbea moldavă este programată pe 3 februarie şi va fi televizată de la ora 17.30 pe Digi Sport. În tur în ambele partide SCM s-a impus cu acelaşi scor, 3-2.
Fetele au pierdut la Medicina
Tot sâmbătă, echipa feminină a SCM U Craiova a fost învinsă, în deplasare, de CSU Medicina Târgu Mureş, cu scorul de 3-0 (25-9, 25-15, 25-12), în prima etapă din returul Diviziei A1.
“Suntem cu un efectiv schimbat, am avut trei jucătoare noi în teren. Din păcate, am făcut foarte multe greşeli în atac, la preluare din serviciu. Medicina Târgu Mureş are o echipă puternică, solidă şi nu am reuşit să ţinem pasul cu ele”, a spus antrenorul SCM-ului, Alexandru Cosma.
La gruparea craioveană au jucat în meciul de la Târgu Mureş: Marina Cojocaru, Roxana Geoge, Gabriela Stancu, Carmen Mateaş, Mihaela Truţă, Andreea Soldea, Monica Foca (libero), Jessica Popovici, Delia Pădurean, Ramona Postea şi Adina Stanciu. Sâmbătă, în sala Polivalentă, fele lui Alexandru Cosma se vor duela la fileu cu CSM Bucureşti, echipă în faţa căreia a pierdut în tur cu 0-3.