Marin Adrian Mihai, un tânăr de 24 de ani, din comuna Verbiţa, care anul trecut a vrut să mituiască un agent de poliţie de la Postul de Poliţie Orodel cu 200 de euro pentru a nu-i întocmi dosar penal şi pentru a-i restitui permisul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de magistraţii Curţii de Apel Craiova. Magistraţii au dispus un termen de patru ani de încercare pe numele inculpatului.
“Soluţia pe scurt: Dosar nr 10431/63/2015 Hot/20.01.2016 În baza art .290 alin 1cp cu aplicarea art 396 alin. 10 C.p.p. Condamnă pe inculpatul Marin Adrian Mihai, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare În baza art 337alin 1cp, art. 396 alin. 10 C.p.p. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art 38 alin 1 cod penal rap la art 39 alin.1 lit b cod penal Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul Marin Adrian Mihai să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 91 cod penal Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 92 cod penal. În baza art. 93 alin. 1 cod penal Obligă pe inculpatul Marin Adrian Mihai ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: – să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj – să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 cod penal Obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să execute obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 cod penal Inculpatul Marin Adrian Mihai va presta pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Primăria Comunei Verbiţa care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 241 lit. b C.pr.pen., art. 399 alin. 1 C.pr.pen. Dispune încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu a inculpatului Marin Adrian Mihai măsura dispusă prin încheierea din 06.11.2015 a Tribunalului Dolj În baza art 290 alin 5 cpp Dispune confiscarea sumei de 200 euro de la inculpat. În baza art 274 alin 1 cp Obligă inculpatul la plata sumei de 1.150 lei cheltuieli judiciare statului Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.01.2016.
Document: Hotarâre 44/2016 20.01.2016”, se arată în minuta instanţei.
Adrian Mihai Marin, de 24 de ani, din comuna Verbiţa a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.
Potrivit anchetatorilor, Adrian Mihai Marin a mers la „barul lui Mărin”, din Verbiţa, unde a consumat aproximativ 3 litri bere cu alcool. Ulterior, s-a hotărât să meargă în Pleniţa pentru a alimenta cu carburant autoturismul personal, marca Opel Astra, cu nr. DJ-89-MYA. În timp ce conducea pe DJ 561A, pe raza comunei Pleniţa, în jurul orei 1.20 (04.08.2015), tânărul a fost oprit de un echipaj din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa.
Poliţiştii i-au cerut documentele şi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au cerut să-i însoţească la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, însă tânărul a refuzat.
Mihai Adrian Marin a fost dus apoi la sediul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa, unde a semnat procesul-verbal de constatare, fiind anunţat că până la soluţionarea dosarului i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Cum tânărul voia să plece în Italia, avea nevoie de permisul de conducere, aşa că s-a hotărât să-i ofere şpagă agentului principal Mărculescu Daniel Ionuţ de la Postul de Poliţie Orodel, cel care instrumenta dosarul său.
A făcut rost de numărul de telefon al agentului şi l-a sunat pentru a stabili o întâlnire. Agentul aflase de intenţiile tânărului aşa că a anunţat parchetul.
Pe 5 august, seara, agentul Mărculescu l-a sunat pe inculpat şi i-a spus ca în dimineaţa următoare să se prezinte la Postul de Poliţie Orodel pentru a da o declaraţie.
Adrian Mihai Marin a mers la Postul de Poliţie şi i-a spus agentului că are nevoie mare de permis întrucât trebuie să plece în Italia cu maşina, motiv pentru care este dispus să-i dea 100 de euro. Poliţistul l-a refuzat, aşa că tânărul a mărit suma, promiţând 200 de euro.
Dacă a văzut că agentul tot refuză, după ce a dat declaraţia, la plecare Marin i-a spus să se mai gândească şi să se mai intereseze despre cum se face „…la altcineva care a făcut…”.
„…O să-mi iau şi eu permisu’ şi noi rezolvăm altfel…”
Discuţia dintre cei doi a fost înregistrată de procurori, iar ulterior, tânărul a recunoscut procurorilor că a vrut să ofere agentului şpagă.







