Ciurel, lăsat pe tuşă de instanţă

Redactia

Magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au dat cu flit lui Laurenţiu Ciurel în procesul cu Complexul Energetic Oltenia. Fostul manager al companiei ceruse ordonanţă preşedinţială pentru a fi repus în funcţie. Curtea de Apel Craiova i-a respins însă apelul ca nefondat, decizia dată ieri fiind definitivă.

Laurenţiu Ciurel mai are un proces cu CE Oltenia pentru revenirea în funcţie, care nu a primit încă termen de judecată. 
Laurenţiu Ciurel a fost demis din funcţia de director al Complexului Energetic Oltenia (CEO) pe 4 decembrie. Decizia a fost luată de Consiliul de Supraveghere al CEO, care a motivat că, în urma unei analize, s-a constatat că Ciurel nu şi-a îndeplinit criteriile de performanţă. În 2014, CE Oltenia a avut o pierdere de 150 de milioane de euro. El rămâne la dispoziţia companiei până la data de 5 februarie, când îi expiră preavizul.
Demiterea lui era aşteptată după ce CEO s-a constituit parte civilă în procesul în care Ciurel este judecat alături de Victor Ponta şi Dan Şova pentru fraudarea bugetului Complexului. Juriştii companiei de stat vor să recupereze paguba de aproape 5,6 milioane euro, în instanţă.
Reamintim că în acest dosar, Laurenţiu Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol