Tataie şi ai lui au intrat la beci

Redactia

Interlopul Tataie, fiul său Aramis şi alţi cinci indivizi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Aceştia sunt acuzaţi de proxenetism şi violenţă. O altă inculpată din dosar a fost plasată sub control judiciar.

“Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DIICOT – Biroul Teritorial Craiova cu privire la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Preda Iulian (fost Chiriţă, fost Ţurcan, zis Tataie, Cap), Preda Domenik, Țurcan Cosmin-Petrişor, Preda Ionuţ zis Aramis, fiul lui Tataie, Constantin Gabriela, Bărăgan Ion Cosmin şi Udilă Rubinaşi pe o durată de 30 zile, începând cu data de 16.01.2016, până la 14.02.2016. Dispune emiterea, de îndată a mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţii Preda Iulian, Preda Domenik, Țurcan Cosmin-Petrişor, Preda Ionuţ,Constantin Gabriela, Bărăgan Ion Cosmin şi Udilă Rubinaşi. Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DIICOT – Biroul Teritorial Craiova cu privire la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata Constantin Ionela-Simona. În baza art. 227 alin. 2 CPP, raportat la art.202 alin.4 lit. b, art. 211, art. 215 C.p.p: Ia faţă de inculpata Constantin Ionela-Simona măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile”, se arată în decizia dată, sâmbătă, de magistraţii Tribunalului Dolj.

Proxeneţii au fost săltaţi, vineri, în urma unor percheziţii efectuate de procurorii DIICOT şi ofiţerii de la Combaterea Crimei Organizate.

Potrivit anchetatorilor, proxeneţii racolau tinere pe care le traficau în ţări din Europa. În plus, cele care nu erau de acord să se prostitueze erau bătute de Tataie. Din 2011 şi până acum, gruparea lui Tataie a făcut un milion de euro din prostituţie.

Vineri, au fost făcute 17 descinderi vizând două grupări infracţionale organizate specializate în trafic de persoane.

“ În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011-2016   pe raza municipiului Craiova   s-a constituit un grup infracţional organizat format din 5 suspecţi, la care ulterior au aderat şi alte persoane, şi care au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism. S-a reţinut că membrii grupului au determinat sau au înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul Italiei a mai multor persoane de sex feminin,   obţinând astfel importante beneficii materiale. Totodată, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011-2016 pe raza municipiului Craiova   s-a constituit un al doilea grup infracţional organizat, format din 5 suspecţi, care   prin acte de constrângere sau inducere în eroare a   exploatat mai multe persoane vătămate   prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe teritoriul Germaniei, Italiei şi Spaniei. Veniturile   obţinute   din activitatea infracţională desfăşurată de către cele două grupuri infracţionale organizate   este de peste 1.000.000 de euro”, potrivit DIICOT.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol