Privatizarea CEO, pe agenda ministrului Energiei

Redactia

Ministerul Energiei vrea să finalizeze pregătirile pentru privatizarea Complexului Energetic Oltenia şi companiei Hidroelectrica până în luna octombrie a acestui an, potrivit planului strategic pe 2016, publicat pe site-ul Guvernului. Totodată, îşi va asuma un rol activ în companiile în care deţine participaţii minoritare, în vederea valorificării optime a interesului său ca acţionar.
Până în luna martie, Ministerul Energiei va face o analiză diagnostic a sistemului energetic pe partea de producţie, transport, distribuţie şi furnizare. Până în iulie-august, vor fi analizate stadiile şi perspectivele de realizare a unor proiecte mai vechi: Tarniţa-Lăpuşteşti, Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, cablul submarin România-Turcia şi construcţia unui grup nou la Rovinari. Totodată, ministerul va elabora un act normativ privind stimularea tranzacţiilor cu gaze naturale în mod centralizat şi transparent. Profesionalizarea şi depolitizarea managementului companiilor de stat din energie este o prioritate pentru minister, o evaluare a performanţelor societăţilor urmând să fie realizată până în luna august. Totodată, vor fi stabilite standardele de integritate, potrivit planului strategic.
Sursa: www.investenergy.ro

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol