Echipa masculină de baschet a SCM U Craiova a adus în lot un nou jucător. Este vorba despre jucătorul sârb Mladen Pantic, în vârstă de 33 de ani, care în campionatul trecut a jucat pentru CSM Oradea, evoluând pe postul de pivot. Noua achiziţie a craiovenilor a fost prezentată într-o conferinţă de presă, miercuri, la care au fost prezenţi şi antrenorul grupării din Bănie, Oliver Popovic, şi directorul SCM Craiova, Marius Barcan. Tehnicianul echipei oltene consideră că Pantic un jucător care poate aduce o contribuţie pozitivă în jocul formaţiei din Bănie, anunţând în acelaşi timp că trei jucători sunt accidentaţi şi doi dintre ei vor fi indisponibili pentru o perioadă destul de lungă. “Este o soluţie bună pentru echipa noastră şi sper să ne ajute mult în partidele următoare. Avem trei jucători accidentaţi: Djurasovic, Bozovic şi Micic. Bozovic va lipsi trei săptămâni, Djurasovic s-a operat şi trebuie să stea 45 de zile, iar pe Micic sper să putem conta după meciul cu Dinamo.”, a declarat Oliver Popovic, antrenorul Craiovei. Jucătorul sârb este încântat că va evolua în acest sezon pentru Craiova, sperând să ajute la îndeplinirea obiectivului. “Sunt bucuros că am ajuns la acest club şi sper să reuşim obiectivul, calificarea în play-off. După aceea vom vedea ce va fi. În Cupa României sper să facem o surpriză, însă eu sper să mă integrez bine în echipă”, a spus Pantic.
Barcan: Mai aşteptăm un jucător
Se pare că sârbul Pantic nu va fi singurul transfer din această iarnă a echipei masculine de baschet. Directorul clubului craiovean a anunţat că în perioada următoare se aşteptă venirea unui alt jucător. “Avem trei jucători accidentaţi şi încercăm să ne mişcăm cât mai repede, astfel încât să achiziţionăm unul sau doi sportivi. Unul este de faţă şi pe al doilea îl aşteptăm să vină în aceste zile, să ne ajute să realizăm obiectivul, accederea în play-off-ul Ligii Naţionale de baschet”, a afirmat Marius Barcan. Gruparea pregătită de Oliver Popovic va întâlni în această după-amiază, de la ora 17.15, pe teren propriu, BC Mureş Târgu Mureş în returul sferturilor de finală ale Cupei României. Craiova a fost învinsă în prima manşă cu scorul de 89-70.







