Patru persoane au fost rănite în această dimineață în urma unui accident auto în comuna Izvoarele, sat Alimănești.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță. Echipele specializate au găsit autoturismul răsturnat într-un șanț. Persoanele aflate în acesta au reușit să iasă din vehiculul avariat.
Echipajul SMURD a asistat medical și transportat la UPU Slatina un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Izvoarele, găsit conștient, cu traumatism membru superior stâng și traumatism lombar și o femeie, în vârstă de 43 de ani, din aceeași localitate, cu traumatism toracic și traumatism lombar. Celelalte victime, o femeie, în vârstă de 78 de ani, conștientă, cu traumatism cranio-facial și traumatism toracic și o femeie, în vârstă de 63 de ani, conștientă, politraumatizată, au fost transportate tot la UPU Slatina.