Nesimțirea din Consiliul Local Craiova

Redactia
3 Min Read

O nouă ședință a Consiliului Local Craiova, un nou motiv de jigniri. Protagoniștii sunt, așa cum ne-au obișnuit în ultima vreme, primarul Olguța Vasilescu și consilierul (PNL) Pavel Badea. Ambii și-au anunțat candidatura la viitoarele alegeri pentru funcția de edil-șef al urbei.

Totul a pornit de la un punct aflat pe ordinea de zi legat de mutarea Ambulatoriului de la spitalul „Filantropia” în fostul sediu al DNA, situație de care s-a aflat mulțumită unui cititor al cotidianului „Jurnalul Olteniei” care ne-a informat cu privire la faptul că spațiul este impropriu. (vezi stirea aici)

În timpul discuțiilor legate de acest subiect, Pavel Badea a ținut să îi transmită, mai cu perdea, Olguței Vasilescu proverbul „curiozitatea a omorât pisica”, ori "curioșii mor repede".

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pavel Badea: V-am spus doamna primar, curiozitatea este caracteristică doamnelor, dar ea crează probleme de sănătate… Dacă dumneavoastră aveți aceste curiozități trebuie să fiți extrem de atentă să nu vă creeze probleme de sănătate.

Olguța Vasilescu a replicat: Mi se pare o chestiune cam nesimțită, dar… mă aștept de la dumneavoastră.

Pavel Badea a amplificat situația: Dumneavoastră mă faceți nesimțit pe mine? Cred că nesimțirea este, poate, într-o oarecare măsură, interpretabilă în ambele sensuri. În special că nu se cade să faceți această remarcă publică. Dumneavoastră ca primar al Craiovei să faceți un consilier local nesimțit nu este în regulă. Această vulgaritate nu este benefică imaginii dumneavoastră și atitudinii pe care o arătați craiovenilor.

Olguța Vasilescu a încercat să se abțină din a jigni: Vă mulțumesc că aveți grijă de imaginea mea, domnule Badea

Pavel Badea nu s-a oprit: Vă rog mult încercați să nu mai fiți dumneavastră nesimțită. Deci nu se poate așa ceva, mă faceți nesimțit, mă faceți greu de cap. Este a doua oară și nu vă mai permit.

Olguța Vasilescu a replicat: Dumneavoastră ați început cu jignirile la adresa unei doamne.

Și Olguța Vasilescu nu este departe de adevăr, pentru că așa cum Olguța l-a făcut, într-o altă ședință, pe Pavel Badea „greu de cap” și el a insistat să îi transmită că poate avea „probleme de sănătate din cauza curiozității”.

Concluzia o trageți dumneavoastră.

Share This Article