CSU s-a prezentat în această dimineață la Policlinica pentru Sportivi din Craiova pentru a efectua vizita medicală. La control au fost prezenți 19 jucători dintre care șase componenți ai satelitului. Straton, Popescu, Vlad – portari, Bumitraș, Achim, Popov, Hrenciuc (junior născut 1997), Izvoranu, Vătăjelu, Băluță, Bancu, Herghelegiu, Mateiu, Ivan, Mazarache, Zlatinski, Burlacu, Ciocoteală, Robert Petre – jucători de câmp sunt cei care s-au controlat însoțiți fiind de medicul formației Claudiu Stamatescu. Au absentat stranierii Kay, Acka, Madson, Rocka și probabil secundul Iliev care vor sosi în Bănie în această seară sau mâine, dar și Bălgrădean, Bawab, Curelea și Ferfelea cărora li se vor rezilia contractele. Nici Mogoșanu nu a fost prezent, dar acesta este așteptat să se alăturle jucătorilor la ședința de pregătire din această dup-amiază, ora 16.00 pe sinteticul de la Popeci. Luni seară lotul va pleca spre capitală de unde marți se va face deplsarea spre Antalya pentru primul stagiu de pregătire.







