1210 tone de material antiderapant şi peste 50 de utilaje au fost folosite pentru deszăpezire şi combaterea poleiului în Craiova, în perioada 3- 5 ianuarie, iar autorităţile spun că şi-au făcut datoria.
“Deszăpezirea merge, să spunem, în condiţii normale. Este normal să fie şi critici, dar, per ansamblu, faptul că am asigurat deplasarea mijloacelor de transport, în principal public, dar şi cel personal, pe principalele artere ale Craiovei, înseamnă că ne-am făcut datoria faţă de cetăţeni. Obiectiv vorbind, în fiecare dimineaţă, la ora 7-7.30, arterele principale şi toate traseele RAT Craiova au fost funcţionale, pe foarte multe dintre ele se vedea asfaltul. În condiţiile în care în ultimii trei ani se cheltuiesc sume foarte mici în ceea ce priveşte deszăpezirea, avem mare grijă de sumele pe care bugetul local le alocă acestei activităţi, eu zic că am răspuns cerinţelor populaţiei. A reuşi să faci o deszăpezire ireproşabilă şi fără cusur este un deziderat şi în ţări mai dezvoltate, nu numai la noi. Un an are 365 de zile, cei care critică administraţia ar trebui să ia în calcul tot ce s-a făcut în 365 de zile, nu în două ore de trafic. În ultimii trei ani de zile s-a cheltuit pentru deszăpezire circa un milion de lei şi cred că şi anul acesta ne vom încadra în această sumă”, a declarat, pentru „Jurnalul Olteniei”, viceprimarul Craiovei, Dan Daşoveanu.
Viceprimarul a mai afirmat că au fost întâmpinate probleme în deszăpezire din cauza autovehiculelor parcate pe străzi.
„Am avut probleme şi cu cetăţeni care şi-au aruncat zăpada din curte, în mijlocul străzii, existând riscul să se producă poduri de gheaţă. Fiind temperaturi scăzute zăpada nu se topeşte. Am întâlnit, însă, şi cetăţeni cu spririt civic”, a adăugat Daşoveanu.
În ceea ce priveşte amenda luată de Salubritatea craioveană în noapte de 3-4 ianuarie pentru modul necorespunzător în care a făcut deszăpezirea, viceprimarul Craiovei susţine că municipalitatea o va contesta.
“Este un episod hilar. O vom contesta în mode evident, întrucât considerăm că astfel de amenzi trebuie date dacă există suspiciuni clare a neimplicării Societăţii de Salubritate în deszăpezire. În noaptea de 3 spre 4 ianuarie nu a fost vorba de aşa ceva”, a precizat Daşoveanu.
SC Salubritate Craiova SRL, operator căruia i-a fost delegată activitatea de deszăpezire la nivelul Craiovei, a informat că a intervenit pentru combaterea poleiului pe căile publice din municipiu începând din noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2016, ora 24.00, în primele 12 ore ale acţiunii fiind folosite 30 de utilaje şi 300 tone de material antiderapant.
„Alte 400 tone de material antiderapant au fost împrăştiate pe străzile Craiovei în cursul zilei de 3 ianuarie 2016, numărul utilajelor folosite pentru degajarea zăpezii şi împrăştierea materialului antiderapant fiind mărit la 50, pe fondul atenţionării cod galben sub care s-a aflat Craiova în intervalul 3.01.2016, ora 14.00-4.01.2016, ora 12.00. Începând din seara de 3 ianuarie 2016, având în vedere temperaturile scăzute înregistrate, utilajele specializate au împrăştiat material antiderapant în amestec (sare industrială şi nisip), până în dimineaţa de 4 ianuarie 2016, ora 7.00, fiind folosite 360 tone.
În cadrul operaţiunii, s-a intervenit iniţial pentru menţinerea în stare de funcţiune a arterelor oraşului, ulterior trecându-se la îndepărtarea zăpezii pe străzile secundare din cartiere, conform Programului comun de acţiune pentru deszăpezirea, prevenirea şi combaterea poleiului aprobat pentru iarna 2015-2016. În cursul zilei de ieri, 4 ianuarie 2016, utilajele au continuat activitatea de degajare a căilor publice secundare din cartierele Craiovei, 150 tone de material antiderapant în amestec şi 750 kilograme de clorură de calciu fiind împrăştiate pe străzile din oraş pentru a preveni apariţia îngheţului.
Concomitent, a fost îndepărtată zăpada de pe trotuarele şi aleile pietonale din oraş, fiind folosite iniţial ATV-urile cu lamă achiziţionate de SC Salubritate Craiova SRL în cursul anului trecut. Începând din dimineaţa de 4 ianuarie 2016, peste 400 de lucrători din cadrul Salubritate Craiova, Termo Craiova, Regia Autonomă de Transport, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ şi Companiei de Apă Oltenia au îndepărtat manual zăpada depusă pe trotuare, prioritare fiind staţiile de autobuz, căile de acces către instituţii publice şi spitale”, se arată într-un comunicat de presă al Salubrităţii.
Echipajele reunite în Comandamentul de iarnă înfiinţat la nivelul Craiovei continuă acţiunea de curăţare a zăpezii de pe carosabil în cartierele Craiovei.







