Bătălia pentru primăria municipiului Orşova, unde certurile se ţin lanţ, se anunţă acerbă. Asta pentru că o sumedenie de traseişti politici se înghesuie să o cucerească. Este greu de spus cine are cele mai mari şanse de reuşită având în vedere că electoratul orşovean s-a scârbit de grupuri de interese ascunse sub sigla partidelor şi de politicieni oportunişti, escroci şi mincinoşi. Cam toţi candidaţii sunt ,,unul şi unul” adică în cea mare parte traseişti politici. Aşadar, din partea Partidului Social Democrat Orşova, în proporţie foarte mare, candidatul pentru primăria municipiului va fi Petre Pătăşanu (actualul director al Liceului de Marină Orşova). Din partea Partidului Naţional Liberal, negocierile sunt foarte aprinse şi cu şanse mari de a fi desemnată este Doiniţa Chircu (managerul Muzeului Porţile de Fier Drobeta Turnu Severin). Din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), e pe val Ștefan Neghină ca să fie candidatul primăriei Orşova (şef centru Gura Văii din cadrul DGASPC Mehedinţi). Cât despre UNPR, se vorbeşte că ar intra în cursă spre surprinderea tuturor fostul primar Constantin Negulescu. În ceea ce priveşte Mişcarea Populară, s-ar putea să-l aibă ca şi candidat la primăria Orşova pe Ion Trăistaru (pensionar, consilierul actualului primar al Orşovei Ion Manea). Iar Partidul Naţional Democrat, formaţiune nou înfiinţată, cel mai probabil îl va avea ca şi candidat la primăria municipiului Orşova pe Adrian Cican. Actualul primar Ion Manea, liberal, dovedit de CNSAS ca fost turnător la Securitate cu nume de cod ,,Alin” nu mai are voie să candideze. Nu-i dă voie PNL-ul care a stabilit clar că ,,turnătorii” trebuie să facă un pas înapoi şi să-i lase pe alţii, mai ,,nepătaţi”.
Foto:informatiadeseverin.ro