Zăpada căzută în ultimele ore în judeţul Mehedinţi nu a creat probleme pe şosele, din punct de vedere rutier, deoarece s-a acţionat rapid încă de la primii fulgi de nea. Drumarii au intervenit pe toate arterele, iar traficul rutier a fost deschis. Cel puţin aşa susţine preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu.
,,În toată această perioadă am fost pe drumurile judeţene şi cred că s-a făcut deszăpezire aşa cum trebuie. Am discutat cu foarte mulţi primari din judeţ şi majoritatea sunt dotaţi cu utilaje de deszăpezire şi în majoritatea localităţilor s-a intervenit la timp. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont şi de faptul că a fost viscol şi nu se poate interveni în condiţii normale atunci când viscoleşte. Nu au fost blocaje pe drumurile judeţene. Au fost doar câteva situaţii, cu câteva autoturisme deszăpezite, dar aşa cum s-a constatat, aceste autoturisme nu erau echipate corespunzător”, a declarat Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.
Judeţul Mehedinţi a fost împărţit în două sectoare şi pe fiecare zonă intervin în medie 30 de utiliaje de deszăpezire. Toate maşinile au acţionat imediat ce a început să ningă.







