Moartea domnului Badi

Redactia
9 Min Read

Domnul Badi a murit în ziua de Crăciun. A murit de două ori. În staţia de la Stomatologie, direcţia Universitate, roţile unui autobuz condus de unul care probabil îşi înjura şefii şi era cu gândul la piftia din balcon i-au zdrobit piciorul stâng. Șoferul şi-a continuat drumul. Paramedicii au găsit victima într-o baltă de sânge înconjurată de zeci de trecători, poliţişti şi agenţi de pază. Nimeni nu a încercat să-i oprească sângerarea. Nici speriata ieşită în tocul uşii farmaciei Trei F din apropiere, nici cei doi “medici” sosiţi înaintea ambulanţei. „Doamne-Dumnezeule… ajută-l, Doamne! E ziua de Crăciun….”, “O, Doamne, cât sânge!”, invocau puterea divină zecile de gură cască, de parcă Dumnezeu era cel care trebuia să-i pună un banal garou la piciorul zdrobit. Poate că Dumnezeu, dacă voia, că tot îi era ziua Fiului, îi repornea „motoraşul” bătrânului în timpul eforturilor disperate ale paramedicilor de a-l resuscita. Aşa am învăţat în generală, la Religie, că Dumnezeu face minuni din când în când. Acum, ora de Religie în şcoli este opţională, iar cursurile de prim ajutor, nici măcar.
Domnul Badi a murit cu zile, o spune un certificat eliberat de legist conform căruia decesul s-a datorat unei hemoragii externe.  

Accidentul petrecut în ziua de 25 decembrie a fost tratat ca o simplă ştire de presa locala, decesul lui Badi Marin, în vârstă de 80 de ani, fiind dezbătut mai mult pe facebook. Tot aici a apărut informaţia (craiovaforum.ro), confirmată de poliţie, că autorul accidentului a fost identificat. Amintind doar că şoferul, Laurentiu T., s-a ales cu dosar penal şi nu o să mai conducă prea curând un autobuz, o să scriu despre lucrurile stranii din jurul morţii domnului Badi, despre lipsa de reacţie a semenilor şi vina morală a unora.

Badi Marin locuia împreună cu soţia într-un bloc situat vizavi de Spitalul Militar. A aflat în Ajunul  Crăciunului că sora sa din Mehedinţi murise. În data de 25, la prânz, a plecat de acasă în direcţia „La Florării”, în zona Spitalului de Neuropsihiatrie, să dea comandă de coroană. Unul dintre gineri i-a găsit în buzunar un bileţel cu mesajul pe care voia să-l scrie în memoria surorii sale. Domnul Badi avea două fete, ca o coincidenţă stranie, ambele medici. Și doi nepoţi, medici la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Un al treilea – Dan Mircea Mirea, „geniul familiei” cum îl alinta bunicul, este bursier la Cambridge, poate cel mai bun produs al şcolii craiovene din ultimii ani. Olimpic internaţional la şapte materii, vorbitor de tot atâtea limbi străine.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La 80 de ani împliniţi, Marin Badi era un bătrânel vioi. O spun ce-i care l-au cunoscut şi l-au condus pe ultimul drum trei zile mai târziu de la nefericitul accident:  „Era foarte activ pentru vârsta dumnealui. El făcea toate treburile casei, cum se zice. Era energic”. 
În curtea Bisericii Oota, la slujba de îngropăciune, lumea încerca să îşi explice cum s-a produs nenorocirea. Ancheta ad-hoc a limpezit cât de cât cele întâmplate, însă întrebarea de ce nu i-a oprit nimeni sângerarea până la sosirea ambulanţei a rămas fără răspuns. În jurul orei 16, octogenarul se afla în staţia Stomatologie, prevăzută cu alveolă, când un autobuz care circula pe ruta Pod Electro – Craioviţa, în locul tramvaiului, la plecarea de pe loc, i-a zdrobit piciorul stâng. „Cobora cu siguranţă din autobuz. La niciuna dintre florării nu a apucat să dea comanda de coroană”, susţine ginerele. Martori oculari nu au existat (or fi fost identificaţi între timp de Poliţie), intersecţia nu este monitorizată video, în autobuz nu sunt camere de înregistrat, Poliţia spune că se fac cercetări, Craiova-safe city, în trei cuvinte. Un lucru este confirmat, şoferul nu a fost atent la plecarea din staţie. „Poate că a alunecat când a vrut să coboare sau a păşit greşit, poate l-a agăţat cu uşa, dar dacă şoferul se uita în oglindă..”, continuă ginerele.

Potrivit Poliţiei, primul apel la 112 a fost făcut de un adolescent. “Nu era nimeni lângă el. Bătrânul era întins pe asfalt chiar în staţia de autobuz”, îşi aminteşte Lucia. Mărturiile fetei sunt cutremurătoare. “Eram în maşină cu sora mea.Treceam pe la Stomatologie când am văzut un om căzut în stradă. Am coborât din maşină. Avea piciorul făcut zob şi sângera. A început să se strângă şi lumea. Sora mea i-a luat pulsul. Avea puls şi a murmurat: ambulanţa, ambulanţa. Sunasem deja la 112. Bătrânul era aşa liniştit, de parcă nu i s-ar fi întâmplat nimic rău. Parcă nu simţea durerea, nu schiţa nicio grimasă. Am văzut-o pe farmacistă pe scările farmaciei şi i-am cerut să-l ajute. A spus că nu ştie. Era speriată. Deodată a apărut un BMW. Au coborât un bărbat şi o femeie care au spus că sunt medici. Am simţit o uşurare şi parcă am trecut mai uşor peste propria vinovăţia că nu ştiam ce să fac, să-l ajut. Soră-mea îl mângâia pe cap şi îi spunea că trebuie să vină ambulanţa. Atunci am văzut că nu este lovit la faţă, aşa cum spuneau cei din jur. Cea care a zis că e doctoriţă i-a luat doar pulsul. În două, trei minute a venit SMURD-ul. Bărbatul şi-a luat din maşină o pereche de mănuşi chirurgicale. Apoi nu i-am văzut ce au făcut. Îmi pare rău că nici eu şi nici cei din jur nu l-au putut ajuta. Nimeni nu i-a oprit sângerarea…”, povesteşte Lucia I.

Mărturia Luciei referitoare la cei doi “medici” este confirmată de oamenii ajunşi la faţa locului după accident. Identitatea unuia dintre cei doi, a bărbatului, s-a aflat în scurt timp după ce ştirea accidentului, publicată rapid de craiovaforum, a fost dezbătută intens pe facebook. Conform profilului său, Constantin C. este şofer pe o autospecială SMURD, deci în mod normal a văzut zeci, dacă nu sute de astfel de accidente sau cauze medicale asemănătoare. Pozele din arhiva personală mai spun un lucru: este şi instructor auto la o şcoală de şoferi din Craiova. Nu ştim dacă predă sau nu şi cursuri de prim ajutor, dar cu siguranţă trebuia să ştie că trusa medicală pe care era obligat să o aibă în maşina inscripţionată “Școală de şoferi” conţine garou elastic de 50cm şi mănuşi de examinare, exact mănuşile pentru care au aşteptat ambulanţa el şi “colega”. Contactat telefonic de către noi şi întrebat despre cum a reacţionat la faţa locului, C.C. s-a apărat în faţa unor acuzaţii imaginare: “Am ajutat cum am putut!”, fără să spună concret cum. “Dar sunteţi procuror să-mi puneţi întrebări?! Am trecut prin zonă cu maşina şi am văzut lume strânsă. M-am dus până la Piaţa Mare, apoi m-am întors şi am coborât din maşină. Tu şi alţii care erau acolo de ce nu aţi făcut nimic?”, a ripostat Constantin C. L-am întrebat dacă se impunea folosire unui garou şi a răspuns: “Da!”. Atunci de ce nu aţi folosit fularul pe care îl aveaţi la gât, domnule “doctor”? “V-aş ruga să nu-mi folosiţi numele”, a spus acesta. I-am respectat doleanţa, i-am folosit doar prenumele. La fel o să procedăm şi în cazul unui doctor a cărui intervenţie pe facebook la unul dintre articolele distribuite a stârnit un val de antipatie. Întrebat cum ar fi reacţionat dacă trecea pe la locul accidentului, celebrul estetician Gabi R. a răspuns: “Nu contează ce reacţii aş fi avut eu”! 
Domnul Badi a murit şi a treia oară, pe facebook!

 (Republica Oltenia)

Share This Article