Profesorii din învăţământul preuniversitar, cu o vechime efectivă de 30 de ani în învăţământ, ar putea beneficia, la împlinirea vârstei legale de pensionare, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni, potrivit unui proiect depus la Parlament.
După ce au votat, înainte să plece în vacanţă, pensii speciale pentru ei şi pentru aleşii locali, parlamentarii vor acum pensii speciale pentru profesori. Un grup de 15 deputaţi şi senatori, majoritatea de la PSD şi doi neafiliaţi, a depus, pe 21 decembrie, un proiect de lege privind acordarea unor drepturi speciale personalului didactic din învăţământul preuniversitar, invocând "stresul", "uzura psihică şi fizică" la care sunt supuşi profesorii, a căror muncă este, spun ei, la fel de dificilă ca cea a magistraţilor, care primesc pensii speciale.
Proiectul are un articol unic care prevede că "personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, cu o vechime efectivă de cel puţin 30 de ani în învăţământ, beneficiază, la împlinirea vârstei legale de pensionare, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării", relatează Mediafax.
Sursă:mediafax.ro







