Iordănescu mulţumeşte suporterilor

Redactia
3 Min Read

Antrenorul Edi Iordănescu le mulţumeşte suporterilor echipei Pandurii care au fost alături de jucători pe parcursul acestui an, atât celor care s-au deplasat la meciurile din campionat, cât şi celor care au susţinut echipa cu sufletul.

“Mulţumesc din suflet suporterilor noştri care ne-au fost alături pe toată durata acestui campionat, indiferent că au reuşit să vină la meciurile noastre în mod constant, ocazional sau că au fost cu sufletul lângă noi chiar dacă distanţa i-a ţinut departe. Băieţii au dat tot ce au avut mai bun mereu pentru ca Pandurii să fie în fruntea fotbalului românesc, să facă suporterii fericiţi şi cinste oraşului şi, se pare că în mare măsură le-a reuşit. Cu puţină şansă, puteam ajunge şi mai sus, dar, ţinând cont de context, de conjunctură, de faptul că am construit din mers o echipă nouă, care nu are o casă a ei şi care e departe de cei care o iubesc, trebuie să ne bucurăm cu toţii pentru ce am realizat!”, a spus Edi Iordănescu.

 

Vrea Pandurii în Europa

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată Edi Iordănescu afirmă că îşi doreşte ca de la vară echipa pe care o pregăteşte să fie din nou în cupele europene: “Obiectivul viitor al echipei trebuie stabilit de către conducere, însă, cred cu tărie că, dacă Pandurii nu îşi va pierde din calitate şi va reuşi să se mai completeze lotul cu 3-4 jucători, atunci acest parcurs poate fi şi mai bun din primăvară. Trebuie să ne dorim mai mult şi doar aşa ne putem găsi motivaţie pentru a ne putea pregăti zi de zi şi pentru a lupta la jocuri. Îmi doresc performanţă şi sper să reuşesc să fiu alături de baieţi până la finalul acestui drum pe care am plecat acum un an, iar în vara viitoare Pandurii să fie oficial din nou în Europa.”

Filippeto, despărţire amiabilă de gorjeni

Fundaşul argentinian Ezequiel Filippeto a reziliat luni pe cale amiabilă contractul cu Pandurii Târgu Jiu. Filippetto, care sosise în vară la gruparea gorjeană, are 28 de ani şi a jucat în campionatul Argentinei, la Huracan, unde a totalizat peste 50 de meciuri, ultima echipă pentru care a jucat fiind Club Universitario din Bolivia cu care a participat recent la Copa Libertadores şi a ajuns în optimile de finală ale competiţiei, evoluând în opt meciuri la această competiţie sudamericană.

“Vreau să-i mulţumesc lui Eze pentru aportul său la parcursul foarte bun al echipei din acest sezon. Din păcate, o problemă de sănătate familială îl împiedică să mai joace în Europa pentru anul următor şi, de comun acord, am reziliat colaborarea noastră. Îi dorim sănătate familiei şi baftă în continuare în carieră!”, a declarat preşedintele “pandurilor” Narcis Răducan.

 

Share This Article