Victimele violenței în familie pot beneficia de ordin de protecție în 72 de ore

Redactia
1 Min Read

Legea care privește violența în familie a fost promulgată astăzi, de Klaus Iohannis. Prin ea se stabileşte obligaţia instanţelor de judecată de a pronunţa ordine de protecţie în maximum 72 de ore de la depunerea cererii în cazurile de violenţă.

Iniţiativa care modifică dispoziţiile legii nr.217/2013 privind combaterea violenţei în familei prevede că „cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii”, urmând ca aceasta să fie judecată în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.

„Această lege vine în ajutorul tuturor victimelor care de cele mai multe ori, din cauza măsurilor premergătoare, a procedurilor de regularizare destul de anevoioase ajung să obţină ordine de protecţie mult mai târziu faţă de momentul în care efectiv au nevoie de asemenea măsuri din partea instanţelor de judecată”, a declarat deputatul PNL Valeria Schelean, iniţiatoarea proiectului de lege, citează mediafax.ro

 

Distribuie acest articol