Strada Gladiolelor din Drobeta Turnu Severin se numeşte Eugen Mareşi ca semn de respect pentru tânărul care la vârsta de 20 de ani a fost ucis de gloanţe la Revoluţia anticomunistă din 22 decembrie 1989. Lângă blocul lui Eugen părinţii îndureraţi i-au ridicat un bust de bronz pentru a nu fi dat uitării niciodată. În Mehedinţi au mai fost ciuruiţi de gloanţe la Revoluţie Vasile Ţînăcui şi Dorel Boară. Şi ei tot tineri. Ei au murit pentru libertatea noastră a tuturor! Să nu-i uităm şi să ne aducem aminte de ei măcar în ziua de 22 decembrie a fiecăruia an! Căci ei şi alţii ca ei au făcut ca România să poată scăpa de dictatorul Nicolae Ceauşescu şi de jugul comunismului !
Dumitru Mareşi ne-a povestit că fiul său Eugen a fost ucis la vârsta de 20 de ani. Era militar în termen la unitatea de artilerie ,,Mihai Bravu”. Vasile Ţînăcui, de 17 ani, tot severinean a fost împuşcat la gura metroului după ce plecase cu trenul către Bucureşti ca să ajungă în Piaţa Universităţii. Cel de-al treilea martir din judeţ este Dorel Boară, locotenent. Dumitru şi Elena Mareşi ne-au mărturisit că în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la care a fost împuşcat cu rafală de mitralieră fiul lor Eugen s-a născut nepotul lor Vladimir,acum în vârstă de 17 ani.,,Mai avem doar o fiică Adelina, căsătorită pe numele de Dobrescu. Fiul ei şi nepotul nostru Vladimir s-a născut pe data de 22 decembrie la orele 23.00 exact când a fost împuşcat Eugen al nostru. Credem că este un dar Dumnezeiesc, un fel de alinare a durerii din sufletele noastre care va rămâne veşnică”, ne-au povestit Dumitru şi Elena Mareşi.
,,Doctorii i-au scos splina , un rinichi şi jumătate din intestine!”
Eugen Mareşi a fost încorporat în septembrie 1989 şi după depunerea jurământului a fost detaşat la munci agricole, la cules de porumb. Pe 12 decembrie, de ziua lui de naştere ambii părinţi s-au dus cu mâncare şi prăjituri să-l sărbătorească. Când a venit la poartă aceştia nu l-au recunoscut:,,Se schimbase de nu l-am recunoscut. Era neobişnuit cu munca în agricultură şi fiind un băiat care se implica a slăbit mult. Ne-a abordat el că noi nu l-am cunoscut. S-a bucurat mult de produsele făcute de mama lui, care îi plăceau. Ciorbă de burtă, sarmale, şniţele şi prăjituri….Atunci a fost ultima dată când l-am văzut în viaţă”, povesteşte tatăl eroului. Acesta ne-a spus că în noaptea de 23/24 decembrie când se afla cu soţia la tratament la Băile Herculane, cumnatul său, preotul Nicolae Marcu i-a spus că Eugen este în spitalul ,,Griviţa” din Bucureşti ,,împuşcat, dar în afara oricărui pericol pentru că a fost operat”. De anunţat îl anunţase pe preot doctoriţa Amina Nicolicea , severineancă, pe atunci stagiară la spitalul respectiv, în prezent medic la Ambulanţa Mehedinţi, care vorbise cu Eugen în salon în spital şi acesta îi dăduse numărul de telefon de acasă.,,Îl împuşcaseră cu rafală de mitralieră care a traversat diagonal corpul de la braţul stâng către coapsa dreaptă. Chirurgii au trebuit să-i scoată splina, un rinichi şi mai mult de jumătate din intestine. A fost împuşcat noaptea la filtrul organizat de unitatea militară la care activa, între o şcoală şi o biserică. Cine l-a împuşcat? Nu ştiu!”, povesteşte tatăl eroului. Dumitru Mareşi îşi aminteşte că n-a mai stat pe gânduri şi a plecat imedicat către Bucureşti. A căutat o zi întreagă spitalul şi fiindcă l-a apucat seara şi începuseră iar focurile de armă s-a dus cu soţia să înnopteze la verişorul său Constantin Viaşu. De acolo a sunat la Spitalul Griviţa iar medicul l-a asigurat că Eugen urmează să fie reoperat din cauza unei infecţii. Tot prin telefon a aflat de la medic că Eugen este bine şi că mai trebuie operat la braţ:,,Pe 26 decembrie dimineaţa la ora 8.00 m-am dus cu soţia la spital. De la poartă ne-au condus 2 infirmiere. După ce au aflat ce căutăm, le-am auzit în şoaptă că s-ar putea ca băiatul la care venim noi să fie cel pe care ele tocmai îl duseseră la morgă. Din păcate aşa a şi fost!”, povesteşte lăcrimând Dumitru Mareş. Eroul Eugen Mareşi terminase liceul Traian din Severin şi învăţa foarte bine.,,A dat, după liceu, examen la Facultatea de Economie din Craiova, la ISE. La Matematică a luat cea mai mare notă, la Geografie a luat undeva peste 8, dar l-a picat nota mică de la Economie Politică, de 5. Atunci a fost luat în armată. Ulterior, după Revoluţie, cei de la Universitatea din Craiova ne-au anunţat că băiatul poate să vină ca student. Era prea târziu. El era în pământ, înmormântat cu onoruri militare pe data de 30 ianuarie!”, îşi aminteşte Dumitru Mareşi.
Strada Gladiolelor este strada sublocotenent post mortem Eugen Mareşi
În anul 1990 autorităţile locale de atunci au hotărât ca strada Gladiolelor din Severin să se numească strada sublocotenent post mortem Eugen Mareşi. În 1992, pe chetuiala lor părinţii îi fac un bust de bronz cu ajutorul sculptorului Vladimirescu ,dar potrivit lui Dumitru Mareşi, până în anul 1996, întâmpină piedici din partea fostului primar Constantin Dinu privind amplasarea lui în zona blocului unde stătea cu prietenii şi colegii.,,Ne-am gândit că aşa va rămâne veşnic în amintirea celor care l-au cunoscut dar şi a generaţiilor viitoare. Băiatul nostru, ca şi alţii, s-a jertfit pentru libertatea noatră a tuturor şi a democraţiei şi nu trebuie uitat acest lucru niciodată”, ne-a declarat Dumitru Mareşi. Din informaţiile noastre cel de-al doilea erou, Vasile Ţînăcui a murit la 17 ani împuşcat în zona inghinală. Al treilea martir al Revoluţiei din Mehedinţi, locotenentul Dorel Boară, ştim sigur că îi plăcea foarte mult fotbalul şi o bună bucată de timp, până să fie împuşcat, a jucat fotbal la echipa din divizia judeţeană ,,Unirea Livezile”.
Vasile Ţînăcui: ,,L-am adus acasă ciuruit de gloanţe!”
Are 76 de ani şi este cunoscut în Severin ca un om modest şi cumsecade, care a muncit cinstit o viaţă întreagă ca electrician. Din păcate însă soarta a făcut ca Vasile Ţînăcui să trăiască, de 26 de ani încoace, cu o suferinţă adâncă în suflet. Singurul său băiat a plecat la Bucureşti în decembrie 1989 ca să apere Televiziunea Română şi s-a întors în coşciug. Îl chema Vasile , ca pe el, şi avea doar 17 ani! De atunci omul îşi plânge copilul în tăcere , într-un mod aparte, fără să-i curgă pic de lacrimă. ,,Tot timpul mi-e dor de el şi îl port ca pe o icoană în suflet !”, ne povesteşte tatăl îndurerat . Vasile Ţînăcui junior avea 17 ani, în decembrie 1989, şi lucra la uzina de vagoane ,,MEVA” din Severin. Tatăl său ne-a povestit că în acele zile fierbinţi de la începutul Revoluţiei copilul lui a auzit că se face apel la populaţie să vină la Bucureşti să apere Televiziunea Română Liberă.,,Băiatul meu n-a mai stat pe gânduri. S-a urcat în tren cu mai mulţi tineri din oraş şi s-au dus la Bucureşti ca să apere televiziunea. A murit împuşcat pe data de 22 decembrie 1989. L-au împuşcat în gât şi în zona inghinală. Nu ştiu exact în ce loc s-a petrecut tragedia. Ori în piaţa Universităţii,ori la o gură de metrou!”, ne povesteşte Vasile Ţînăcui senior. Omul susţine că abia pe data de 8 ianuarie 1990 şi-a văzut copilul mort. Trupul neînsufleţit se afla alături de alte sute de morţi împuşcaţi la revoluţie, în morga Institutului Mina Minovici: ,,În acele zile de după revoluţie când copilul nu s-a mai întors acasă am presimţit ceva rău, o durere adâncă în suflet. Am văzut apoi la televizor un comunicat prin care se anunţa că cei care nu-şi găsesc rudele să vină la Bucureşti la morga de la Mina Minovici să-i identifice. Erau sute de morţi acolo, poate mii. Băiatul meu , sărăcuţul, fusese identificat. Era scris pe un tabel al morţilor că avusese legitimaţia de serviciu la el. Mi l-au arătat mort, ciuruit de gloanţe ! El era!L-am luat acasă la Severin în coşciug , ciuruit de gloanţe şi l-am înmormântat şi eu creştineşte după 3 zile , cum e rânduiala. Doar un om pe nume Vizdei de la Consiliul Judeţean m-a ajutat cu o maşină în rest nimeni nu m-a ajutat cu nimic. Nu mă plâng dar asta a fost situaţia”, ne spune Vasile Ţînăcui senior. Bătrânul este mâhnit că sacrificiul băiatului său şi a altora ca el nu a adus prosperitate românilor ci doar şmecherilor : ,, Mulţi tineri din ţara asta au murit ca să profite alţii şi să se îmbogăţească. Poporul o duce rău după cum vedeţi şi dumneavostră!Acum e libertate cu burta goală căci libertatea nu ne ţine de foame, tată! Înainte de revoluţie aveai obligatoriu serviciu, îţi dădea statul casă, masă, butelie, nu mai aveai grija zilei de mâine. Vorbele libere nu ţin de foame”, ne-a mai spus îngândurat Vasile Ţînăcui.
