LIONS CLUB CRAIOVA organizează ediţia a II-a a Concertului Caritabil de Crăciun, pe 23 decembrie 2015, ora 18. 00, la Filarmonica „Oltenia”. Cu această ocazie va fi înmânat Premiul LIONS pentru un elev olimpic şi Premiul „Afişe pentru Pace” (Proiect LIONS International).
Concertul va fi susţinut de pianistul Mihai Diaconescu, care va interpreta Ceaikovschi, Beethoven, Musorgski. Mihai Diaconescu (n. 1991, Craiova) este masterand al Academiei Sibelius din Helsinki, Finlanda, la clasa profesorului Erik T. Tawaststjerna. A câştigat numeroase concursuri internaţionale şi a fost invitat să cânte în deschiderea Festivalului ,,Carl Filtsch” (Veneţia, 2006). Tânărul pianist a susţinut numeroase recitaluri pe numeroase şi importante scene ale muzicii clasice din München, Dresda, Veneţia, Aosta, Gdansk, Viena, Sofia, Moscova şi multe altele.
Concertul este o continuare a programului LIONS „Ochi sănătoşi, copii voioşi”. Prin programul de screening oftalmologic început anul trecut au beneficiat de consultații medicale de specialitate 460 de copii în cadrul a cinci screeninguri în Craiova, Ungureni, Siliștea Crucii și două în Comuna Leu.
Fondurile vor fi colectate ca donaţii sau sponsorizări.
Intrarea la concert este liberă. Invitaţiile cu loc se găsesc la Filarmonica Oltenia sau la membrii LIONS. Donaţiile pot fi făcute în urnele special amenajate de organizatorii concertului.