luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Accident cu cinci răniți, la Coteana

Pompierii Detaşamentului Slatina au intervenit, duminică, 20 decembrie, în jurul orei 10.00, în comuna Coteana, la un accident rutier cu cinci persoane rănite. În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau şapte persoane.

La fața locului s-au deplasat o autospecială complexă de intervenție, o ambulanță SMURD şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță. Paramedicii SMURD au preluat două victime, o femeie, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Slatina, găsită în afara autoturismului, conştientă, cu traumatism cranio-facial şi dureri la gamba dreaptă şi tot o femeie, în vârstă de 19 ani, tot din Slatina, conştientă, cu traumatism toracic şi epistaxis. Ambele victime au fost transportate la UPU Slatina. Ambulanța cu medic de la SJA a preluat o femeie, în vârstă de 24 de ani, însărcinată în luna a şasea, conştientă, cu traumatism cranio-cerebral minor. Celelalte două victime, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cu traumatism membru superior stâng şi plagă la cap şi o femeie, de 52 de ani, cu traumatism la umărul stâng. Pacienții au fost transportați la UPU Slatina. Pompierii au acționat şi pentru spălarea carosabilului de scurgerile de carburanți şi lubrifianți.

Politica