duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Sabotaj la preşedinte. Florin Stănică loveşte din nou în Aladin Georgescu

După ce şefii săi cei mari au dizolvat conducerea organizaţiei TSD Mehedinţi pentru neimplicare în munca de partid, fostul preşedinte executiv al TSD Mehedinţi, Florin Stănică, ,,s-a implicat” în altă muncă: aceea de a ataca dur preşedintele de partid. Adică pe Aladin Georgescu, preşedinte al PSD Mehedinţi şi totodată preşedinte al CJ Mehedinţi. Una dintre vulnerabilităţile lui Aladin Georgescu este aceea că nici până în ziua de azi, când se termină trimestrul 1 al anului şcolar, elevii din Mehedinţi n-au primit deloc lapte şi corn. Motivul, nici până acum CJ Mehedinţi n-a desemnat societatea câştigătoare a acestui contract, bătând pasul pe loc în păienjenişul birocratic al licitaţiilor! Tânărul politician Florin Stănică a profitat de această situaţie, şi, împins de la spate de nişte mahări, a început să doneze zilnic lapte şi cornuri într-o clasă dintr-o şcoală, ca să audă opinia publică şi presa şi să-l pună în dificultate pe preşedintele Aladin Georgescu. Iar ca lovitura să fie şi mai grea, Florin Stănică a mai anunţat ulterior că a părăsit definitiv PSD Mehedinţi, nu singur ci împreună cu încă 100 de tineri. Totul, din cauza preşedintelui Aladin Georgescu, anunţă Stănică, într-un comunicat de presă bine ticluit…

 

 

Fostul preşedinte executiv al TSD Mehedinţi, Florin Stănică, a anunţat că a demisionat din PSD Mehedinţi împreună cu 100 de alţi tineri social-democraţi. El face însă acest lucru după ce preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, şi forul de conducere judeţean au decis să dizolve conducerea organizaţiei de tineret pe motiv că membrii acesteia nu se implicau în munca de partid. Surse din PSD Mehedinţi ne-au declarat că prin acţiunile sale de ,,milostivenie” din ultimele zile, Stănică Florin a acceptat să devină ,,săgeata” unor grupuri de interese care vor să-l ,,toace” pe preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu. Căci dacă Florin Stănică ar fi dorit de capul lui şi cu bune intenţii să doneze lapte şi corn din buzunarul propriu ar fi trebuit să o facă de când a început şcoala, nu acum în prag de sărbători. Acum în prag de sărbători copiii aşteaptă cadouri, dulciuri, portocale, nu lapte şi corn. Plus că acţiunea în sine, să dai doar la unii corn şi lapte în şcoli, este nu numai discriminatorie dar şi ilegală spun sursele noastre. Însă Florin Stănică a profitat de faptul că nici până în prezent CJ Mehedinţi n-a reuşit să distribuie lapte şi cornuri în şcoli la elevi. Licitaţiile organizate de CJ Mehedinţi, câştigate de o firmă, sunt contestate de alte societăţi şi aşa nu se mai termină hăţişul birocratic. Acest fapt, spun sursele noastre, te poate duce cu gândul că preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, e sabotat nu numai de pesedişti din organizaţia judeţeană, cum este Florin Stănică, ci poate şi de funcţionari din cadrul instituţiei publice, lucru extrem de grav dacă s-ar adeveri…

 

Stănică zice că a plecat cu 100 de tineri din PSD

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Într-un comunicat de presă lacrimogen, bine conceput, Florin Stănică anunţă că el şi peste 100 de tineri şi-au dat demisia miercuri din PSD.

 

„Domnul Aladin Georgescu vrea să facă politică de unul singur, nu a învăţat încă faptul că politica, în lipsa oamenilor,nu există. Prin urmare, eu şi încă cel puţin 100 de membri TSD ne-am decis să îl lăsam pe domnul Georgescu să facă politica în legea dumnealui, adică singur. Mai precis, eu Florin Stănică, până de curând preşedinte executiv TSD Mehedinţi, îmi dau demisia din toate funcţiile deţinute şi din Partidul Social Democrat. Am decis împreună cu alţi 100 de colegi de partid că nu putem face parte dintr-o organizaţie unde să faci ce spune şeful este mai important decât binele pentru societate. Atât eu cât şi colegii mei am muncit pentru seniorii care acum deţin funcţii importante şi datorită nouă. Nu vom accepta să fim reduşi la tăcere, să fim suprimaţi, ameninţaţi cu excluderea din partid, jigniţi şi puşi pe ultimul loc atunci când vine vorba despre interesele şi părerile tineretului din judeţul Mehedinţi”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de Florin Stănică.

 

Acesta mai spune următoarele.

„Actele de binefacere, conform domnului Aladin Georgescu, dacă nu deservesc interesului personal, nu mai sunt acte de binefacere ci motiv de sancţionare. Din cauza preşedintelui organizaţiei pentru care munca în echipă, colaborarea, dezbaterea şi comunicarea nu există, am luat această decizie. La nivel naţional, tineretul social democrat a promis o reformă, un restart. Noi nu am simţit nici pe departe acest lucru. Nu vrem să ne luptăm cu morile de vânt, nu vrem să ne consumăm energia luptându-ne cu cineva care nu a înţeles, nici până acum, ce înseamnă social-democraţia. Noi vom fi în continuare o echipă de tineri ce vom lupta pentru interesul tinerilor atât din judeţ, cât şi din ţară, noi vom căuta în continuare să îi ajutăm pe cei ce au nevoie şi să îi susţinem pe cei ce vor să evolueze. Domnul Aladin a decis să dizolve biroul organizaţiei de tineret crezând că pentru noi sunt importante aceste funcţii în partid. Va fi dezamăgit să afle că nu funcţiile deţinute ne ţineau pe noi în Partidul Social Democrat, drept urmare, ne dăm cu plăcere demisia”, mai anunţă Florin Stănică.

 

Politica