joi, noiembrie 14, 2024

Ultima ora

Sport

Romii de la Târgul Municipal primesc ajutoare de urgenţă

600 persoane, comercianţi ce îşi desfăşurau activitatea la Târgul Municipal Craiova, cuprins de flăcări pe 11 decembrie, vor primi câte o mie de lei de la bugetul local. Proiectul de hotărâre privind  alocarea din bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova a fondurilor necesare pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă, către persoanele afectate de incendiul provocat în data de 11.12.2015, în Târgul Municipal Craiova a fost supus votului consilierilor locali. Aceştia au avut numeroase dispute pe seama subiectului, nu s-au opus însă au mizat pe faptul că trebuia să se facă o acţiune de prevenţie a acestui incendiu. Consilierul Pavel Badea a întrebat-o pe Lia Olguţa Vasilescu dacă Târgul Municipal avea autorizaţie de funcţionare, dar şi autorizaţie ISU pentru securitatea la incendiu. Primarul a spus că acest târg a funcţionat în ilegalitate fiindcă cele două autorizaţii trebuiau obţinute de către firma de la care Primăria Craiova a închiriat terenul. Aceasta a mai anunţat că noul târg va fi mutat tot în cartierul Romaneşti şi va fi pe un platou amenajat în aer liber.

“Noi acum trei ani am fost în situaţia în care a trebuit să mutăm târgul din Romaneşti pentru că erau condiţii improprii, nu spun că în partea cealaltă ar fi fost mai bine, dar ne-am gândit iniţial că proprietarul va face un alt tip de investiţii şi hotărâsem să facem un cartier de locuinţe, nu s-a mai făcut pentru că a fost un litigiu pe teren. Am mutat cartierul de locuinţe pe strada Caracal. Între timp s-a finalizat litigiu, dar fiind singura platformă betonată din oraşul Craiova, am permis constructorilor din Craiova să-şi depoziteze acolo materialele. Ne-am trezit în această situaţie de avarie. S-a obţinut profit la târgul de pe str. Caracal, primăria nu a ieşit în pierdere, iar restul obligaţiilor pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie şi în caz de incendiu trebuiau să fie luate de către SC Texind, proprietar. Între timp am avut această stiuaţie. Din fericire, nu a murit nimeni. Am ajuns la un acord cu viceprimarul care are în gestiune acest târg, domnul Daşoveanu, cu cei implicaţi direct, afectaţi să fie mutaţi către vechiul târg, numai că noi am făcut nişte investiţii minime atât cât se poate pentru că târgul aveam oricum de gând să-l mutăm la jumătatea anului viitor, acum va funcţiona într-o situaţie mai specială, nu vor avea chioşcuri ci direct pe pământ, ca să poată să-şi vândă hainele vechi. Sunt cazuri sociale, trebuie să le asigurăm acestor oameni posibilitatea de a câştiga un venit. Sigur că vrem să asigurăm condiţiile, erau luate avizele dar nu era scoasă autorizaţia care revenea în sarcina proprietarului. Nu era scoasă autorizaţia din cauza faptului că hidranţii nu aveau debitul necesar pentru a putea să acţioneze pompierii în caz de incendiu. Din fericire, muncipalitatea era pusă la punct cu hidranţii din afara Târgului de Săptămână şi atunci am ajuns în situaţia în care nu am avut niciun fel de pagube. Situaţia este în curs de rezolvare, obţinem autorizaţie ISU pentru ceea ce înseamnă această platformă pe care vor sta, iar până la jumătatea anului viitor să terminăm proiectul, procedura de licitaţie astfel încât să mutăm tot târgul”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Pavel Badea a spus că nu ar trebui trecut cu vederea neregulile care au pus în pericol viaţa atâtor oameni. Acesta a cerut chiar demisia directorului SC Pieţe şi Târguri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Primăria nu avea autorizaţie de construcţie pentru acest târg şi nici aviz ISU. Aţi fost expuşi unui accident grav. Doamne ajută că nu s-a întâmplat nimic fizic cu dumneavoastră. Vom vota pentru aceste sume de bani pe care Primăria vrea să vi le dea, dar eu aş merge şi aş da în judecată Primăria Craiova pentru faptul că v-au riscat vieţile. Noi consilierii nu am ştiut că nu există autorizaţie de funcţionare şi aviz ISU. I-am expus pe aceşti oameni şi plătind 15.000 euro pentru acea locaţie. Dacă nu avem aceste două avize vă cerem să-l demiteţi pe directorul de la Pieţe şi Târguri, aţi girat pentru el”, a declarat Pavel Badea.

Marinel Florescu, validat joi consilier local în CLM Craiova, a dezvăluit anumite disfuncţionalităţi de la Târgul Municipal.

“Noi, consilierii PNL, vom vota pentru acest proiect şi suntem de acord cu alocarea acestei sume celor care au avut activităţi comerciale în Târgul de pe strada Caracal. Trebuie să spunem totuşi adevărul şi anume că stingerea incendiului s-a făcut cu dificultate, că hidranţii nu prea au funcţionat, că maşinile pompierilor au venit cu apă de la Ford să stingă acest incendiu, iar din poziţia doamnei primar am reţinut că au funcţionat hidranţii. Se pare că au fost probleme cu funcţionare hidranţilor”.

Consilierul Marin Nicoli a ţinut să lămurească situaţia: „Este vorba de funcţionarea hidranţilor stradali. Municipalitatea a asigurat presiunea prin operatorul CAO normală la cei stradali. Cei care nu au fost la parametrii necesari au fost hidranţii din interior puşi la dispoziţie de cel care a pus spaţiul în parteneriat cu noi. Au mers hidranţii stradal, compania CAO a certificat presiunea de 2,2 bari existentă şi pe perioada incendiului au funcţionat”.

Problema a fost susţinută de consilierul Albăstroiu, dar şi explicată.

„Au fost probleme cu hidranţii din incinta târgului care în loc să fie montaţi după proiect pe 110 cm diametrul conductei, au fost montaţi de 40. Hidranţii stradali au funcţionat”.

Claudiu Neagoe, directorul SC Pieţe şi Târguri SRL a spus că s-a aplicat o amendă pentru faptul că Târgul a funcţionat fără avize care a fost achitată şi ia în considerare o demisie dar numai după finalizarea cercetărilor. Acesta a menţionat că, în calitatea de administrator, a tras o lecţie importantă, că trebuie să se aplice legile, moral îşi asumă o vină, iar contravenţional deja s-a achitat prin acea amendă.

“În momentul de faţă se fac cercetari de către organele abilitate privind cauza izbucnirii incendiului. La finalizarea acestor cercetări vom afla cauzele şi eventualele persoane vinovateşsi vom informa CLM Craiova cu privire la rezultatele cercetărilor. Din punctul de vedere al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, obligaţiile reveneau SC Texind SA, pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. În urma incendiului, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a avut un control inopinat, efectuat de ISU Dolj, în urma căruia societatea a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 50.000 lei. A fost achitată suma de 10.000 lei în 48 ore, iar conducerea (Administrator, Director Tehnic, Director Economic, Director Dezvoltare) a stabilit să suporte în nume personal amenda. Sancţiunea a fost aplicată pentru faptul ca s-a permis funcţionarea târgului deşi proprietarul nu deţinea autorizaţia de securitate la incendiu. SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a încercat să găsească soluţii mai avantajoase în privinţa condiţiilor, în vederea mutării târgului din Str. Caracal nr. 172B, ţinând cont de numeroasele probleme privind accesul în incintă, căile de acces şi alte probleme, dar din lipsa fondurilor necesare edificării construcţilor provizorii necesare desfăşurării activităţii de comercializare produse second hand, proiectul a fost amânat pentru anul 2016. În urma incendiului din data de 11.12.2015, toate construcţiile de pe o suprafaţă totală de 4.921 mp au fost distruse în totalitate, prin urmare activitatea în târgul respectiv urmând să se desfăşoare pe viitor pe un platou amenajat în aer liber.

Referitor la unele acuzaţii că SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a încheiat cu SC Texind SA un “contract pagubos”, facem precizarea că acest lucru nu este adevărat, argumentând prin faptul că SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a reuşit să obţină în anul 2014 cel mai mare profit de la înfiinţare până în prezent, având cu trei pieţe în administrare mai puţin (Piaţa Orizont, Piaţa 1 Mai, Piaţa Veche) faţă de anii anteriori, dar având încasări substanţiale din administrarea Târgului Municipal Craiova din Str. Caracal. Contractul de închiriere nu a fost aprobat prin Consiliul Local Municipal Craiova, acesta fiind gestionat atât în prezent cât şi pe viitor de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

În prezent există pericolul privind siguranţa în exploatarea târgului, având în vedere că instalaţia de hidranţi nu a funcţionat în momentul producerii incendiului şi nu funcţionează nici în prezent la capacitate normală (conform normelor în vigoare). În concluzie, în urma acestui eveniment nefericit din data de 11.12.2015, administratorul societăţii, Claudiu Neagoe, ia în calcul o denunţare unilaterală a contractului de administrare, după remedierea problemelor apărute în urma acestui eveniment”, a declarat Claudiu Neagoe.

La şedinţa CL au fost prezenţi şi câţiva comercianţi din Târgul Municipal. Unul dintre ei l-a criticat pe consilierul Pavel Badea şi i-a reproşat faptul că nu a atenţionat mai demult că nu funcţionează hidranţii şi că există nereguli la Târgul Municipal.

„Este prima oară când particip la o şedinţă a consiliului Primăriei, atmosfera mi-a adus aminte, era un român care orice i-ar fi zis soţiei lui, făcea cu totul invers, ca să poată să o aducă pe drumul cel bun, a trebuit să-i spună cu totul contrariul. De această atitutine îmi aduce aminte domnul Badea, orice s-a discutat aici, a fost întotdeauna contrar. De multe ori nici nu aşteaptă să termine cineva, dânsul deja începe să atace aceste chestii. Nu ştiu de ce pentru că noi acum nu suntem în campania electorală şi am dori să ne păstrăm imaginea faţă de dânsul ca sportiv. Ne-a spus că nu s-au luat măsuri şi că trebuia demult să vină cineva să controleze. De câte ori a venit dânsul să vorbească cu noi? De ce încercăm să fructificăm tragediile în scop politic? De ce nu a venit să vorbească până acum, că nu avem hidranţi şi tot ce trebuie? Vă rog să învăţaţi din ceea ce a fost şi să faceţi acum să fie bine. Nu trebuie să judecăm ce a fost până acum. La momentul respectiv când ni s-a aprobat această locaţie a fost foarte bine. Suntem în jur de 2.000-3.000 persoane care ne câştigăm existenţa din acest lucru. Doamna primar ne-a dat un deget şi ne-a scos din mlaştină, de ce trebuie să ne încurcăm de birocraţie? Nimeni nu ne ştie greutăţile, singura care a venit la momentul oportun a fost doamna primar şi ne-a văzut în cenuşă. Nu trebuie să folosiţi în mod personal necazurile oamenilor”, a spus Ștefan Marinel, reprezentantul comercianţilor romi de la Târgul Municipal.

 

 

Politica