Un prim pas concret pentru realizarea autostrăzii ce ar urma să lege Craiova de Piteşti a fost făcut. În bugetul de stat pe 2016 a fost prevăzută suma de 1,5 milioane euro pentru efectuarea studiului de fezabilitate pentru acest drum. Deputatul Florentin Gust ceruse, printr-un amendament, ca la anul să se aloce 100 milioane de euro pentru începerea construirii autostrăzii, susţinând că aceasta poate fi realizată în trei ani, dacă primeşte finanţare.
„Am făcut un pas important…Autostrada Craiova-Piteşti este pentru prima data prinsă în bugetul de stat. Este adevărat că sunt prinşi în buget doar banii pentru studiul de fezabilitate, dar este un pas important.
Până în momentul de faţă nu exista nimic… doar un slogan pe care îl fluturau unii.
Cu perseverenţă şi multă presiune, cred că vom face pasul să şi înceapă în 2016.
Eu personal nu voi renunţa la acest obiectiv strategic pentru dezvoltarea regiunii.
Le mulţumesc în special parlamentarilor Constantin Dascălu, Mărinică Dincă, Vasile Popeangă, Mario Oprea şi Bălu Constantin care au susţinut în Comisia Buget-Finanţe realizarea acestui obiectiv. Doamne ajută!”, a spus Florentin Gust.
S-a mai făcut un studiu, dar pentru drum expres. În 2007, CNADNR a atribuit firmei Search Corporation, în urma unei licitaţii, contractul pentru studiul de fezabilitate pentru “Drum expres Craiova-Piteşti”. Valoarea contractului a fost de 12.900.758 euro, fără TVA, echivalentul a 15,99 milioane euro cu TVA inclus.
În 2013, pe atunci premier, Victor Ponta a prezentat strategia proiectelor prioritare de autostrăzi până în 2018, unde apărea şi autostrada Craiova-Piteşti, pentru realizarea căreia autorităţile urmau să reactualizeze SF-ul atribuit în 2007.
S-a gândit realizarea acestui drum prin parteneriat public-privat, iar de vreo doi ani lucrurile au rămas la faza de „dialog competitiv” cu potenţialii constructori.
Acum, se vor cheltui alţi bani pentru studiul de fezabilitate, întrucât cel vechi nu este pentru autostradă, ci pentru drum expres. Să sperăm că de data aceasta vor şi implementa proiectul.