CS U Craiova a luat bătaie, acasă, de la FC Voluntari. Partida disputată pe Extensiv s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru ilfoveni.
FC Voluntari a deschis scorul prin Adrian Bălan (29), printr-un şut de la marginea careului. CSU a reclamat că ilfoveanul s-a aflat în ofsaid.
La pauză, craiovenii au intrat la vestiare fără niciun gol înscris. În ceea de-a doua repriză, elevii lui Gigi Mulţescu au înscris din nou în poarta CSU. Pancu a înscris în minutul '80, după un penalty acordat de arbitrul central. Kay a intervenit prin alunecare, dar centralul a considerat că l-a faultat pe Pancu, iar atacantul a transformat lovitura de peapsă.Craiova a reuşit să marcheze în prelungiri. În minutul 90+3 prin Bancu.
„Suntem foarte supăraţi, au fost ajutaţi de arbitraj. Parcă sunt împotriva noastră. Meciul se termina 0-0 dacă nu erau avantajaţi de arbitraj. Nu mai putem să îi prindem pe cei care se află pe locuri de play-off. Nu ştim ce se întîmplă cu noi, jucăm din ce în ce mai prost şi nu reuşim să ne revenim. Suporterii trebuie să ne susţină, nu este vina lui Emil Săndoi că jocul nu merge”, a spus Nicuşor Bancu, după meci.
Managerul CSU, Felix Grigore, acuză şi el arbitrajul şi spune că echipa nu ar trebui să se mai prezinte la meciul următor:
„A fost un 11 metri inventat şi un galben la fel de inventat, un alt galben la Zlatinski. Este inadmisibil, vom încerca să mai tragem încă un semnal de alarmă împotriva acestor arbitraje şi voi propune Consiliului de Administraţie să nu ne prezentăm la meci.
Nu riscăm nimic, la două neprezentări vom fi excluşi de campionat. Repet, voi propune să nu ne prezentăm la meciul următor. Ne-am ratat ambele obieective, avem şanse ce tind către zero să mai prindem play-off-ul.”
”Azi am făcut greşeli, e adevărat, dar este viciere de rezultat. Am văzut, ofsaid la primul gol, la al doilea, mingea a fost jucată de Kay! Ca să nu mai spun că trebuia să vadă roşu Kone. Un jucător de-al meu mi-a spus ce a păţit în timpul meciului… E incredibil! Cică asistentul i-ar fi spus, din cauza ta, am fost suspendat şase etape! Aşa i-a spus un asistent unui jucător de-al meu!”, a spus antrenorul Emil Săndoi.
CSU Craiova rămîne pe locul 8, cu 27 de puncte acumulate, la cinci puncte de ASA, echipa de pe locul şase, ultimul care asigură prezenţa în play-off.
CSU – FC Voluntari 1-2
A marcat: Bancu 90+2 / Bălan 22, Pancu 77 (pen)
Stadion: Extensiv, spectatori: 2.000
CSU: Bălgrădean – Achim, Iliev, Kay, Vătăjelu – Mateiu, Zlatinski – Ivan (63 Curelea), Nuno Rocha, Bancu – Hergheligiu (70 Măzărache). Rezerve: Straton, Ciocoteală, Curelea, Dumitraş, Madson, Izvoranu, Măzărache. Antrenor: Emil Săndoi
FC Voluntari: Balauru – Rus, Novakovic, Rădoi, Briceag – Maftei, Novac
(83 Achim) – Kone, Goossens, Vîlceanu (67 Iorga) – Bălan (46 Pancu). Rezerve: Lytovka, Tchoutou, Todoran, Achim, Pancu, Iorga, Cârstocea. Antrenor: Gheorghe Mulţescu
Arbitri: George Rădulescu – Mihai Artene, Mircea Grigoriu. R.: Cătălin Buşi
Observatori: Dan Potocianu, Cornel Sorescu
sursa foto: csuc.ro