O nouă ediţie a Campionatului Naţional Universitar de Tenis de Masă organizat de StudentSport a luat startul, iar una dintre fazele zonale s-a consumat ieri dimineaţă în sala de sport a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, ce se află în incinta Complexului Sportiv Ion Oblemenco. Studenţi care simpatizează acest sport şi chiar sportivi de performanţă în această disciplină au concurat la prima etapă a campionatului rezervat mediului universitar, într-o atmosferă propice sportului şi a competitivităţii. La linia de start s-au afişat mai mulţi studenţi ai FEFS Craiova, dar au fost şi participanţi de la centrul universitar din Petroşani. Întrecerile au fost deschise oricărui student, fată sau băiat, care a dorit să-şi etaleze abilităţile de a mânui o paletă de tenis. La final, sorţi de izbândă au avut desigur cei care practică tenisul de masă în sfera performanţei, care motivaţi şi de premiile puse în joc, au abordat partidele cu seriozitate. În întrecerea băieţilor, cei doi protagonişti ai finalei au făcut un show cu adevărat spectaculos, partida având multe situaţii care au stârnit aplauzele celor ce au asistat de pe margine. Este vorba despre studenţii de la FEFS Craiova, Alin Spelbuş şi Dan Zărnescu, care au performanţe importante în tenisul de masă naţional. Câştig de cauză şi campion al acestei ediţii a fost Alin Spelbuş, care alături de Dan Zărnescu, ocupantul locului doi, va reprezenta Universitatea din Craiova la faza naţională a Campionatului Universitar de Tenis de Masă ce se va organiza în primăvara anului viitor, având şanse mari la podium. Pe locul trei s-a clasat un student de la Petroşani, Claudiu Dănilă. În competiţia feminină, podiumul a fost complet craiovean. Câştigătoare a fost Denisa Oniciu, urmată de Adriana Rogojină pe poziţia secundă şi de Ana Petcu pe locul trei, toate fiind studente ale FEFS Craiova. La fel ca în întrecerea băieţilor, primele două clasate vor reprezenta centrul universitar din Bănie la etapa naţională. De menţionat este că ocupanţii primului loc la faza zonală vor primi drept recompensă şi două zile gratuite de vacanţă la mare în vara lui 2016.
Marian Dragomir: “A fost o reuşită totală”
Decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova s-a declarat mulţumit la finalul competiţiei de modul cum au decurs lucrurile la această a doua ediţie a naţionalelor universitare de tenis de masă şi este convins că prin câştigătorul fazei zonale Craiova poate emite pretenţii şi la un titlu naţional.
“Consider că a fost o reuşită totală, atât referitor la numărul de participanţi, dar şi la spectaculozitatea jocurilor. A fost o finală deosebită, între doi mari sportivi ai României, jucători de lot naţional care au creat un adevărat show în această finală. Sper ca şi ediţia următoare care va avea loc tot în sala facultăţii noastre să fie cel puţin la fel de reuşită. Vreau să le mulţumesc colegilor mei care s-au implicat în organizarea acestei competiţii şi tuturor celor care au venit astăzi să participe. Anul acesta a fost anul nostru, am reuşit să mobilizăm doi dintre sportivii facultăţii noastre, Alin Spelbuş şi Dan Zărnescu, care au câştigat întrecerea băieţilor. Avem cel puţin 12 practicanţi ai tenisului de masă care sunt componenţi ai loturilor naţionale la noi în facultate. La fete nu am reuşit să le aducem pe cele mai bune, care participă la competiţii internaţionale, precum Eliza Samara, Cristina Hîrîci sau Bernadette Szocs, în schimb am reuşit să aducem la băieţi doi dintre sportivii cei mai buni. La etapa finală care va avea loc probabil în primăvara anului viitor sper ca prin Alin Spelbuş să putem câştiga primul loc şi la finala pe ţară.”, a declarat decanul FEFS Craiova, prof.univ.dr Marian Dragomir.







