Dorel Stoica Spahiu, administratorul unei societăţi comerciale din comuna doljeană Mârşani, condamnat de judecătorii Tribunalului Dolj la 6 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie, a „bifat”, la sfârşitul săptămânii trecute, a doua condamnare. Magistrații Judecătoriei Craiova l-au condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi restituirea prejudiciului creat de 167.911 lei, la care se adaugă cheltuieli de judecată în valoare de 2.500 lei. Nici această sentință nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Reamintim că, în timp ce la Curtea de Apel Craiova se judecă apelul declarat de Dorel Stoica Spahiu, administrator al S.C. CERIS PROD S.R.L. Mârşani, împotriva unei sentinţe din 21 mai a.c. a Tribunalului Dolj prin care a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru fraude cu fonduri europene, vinerea trecută Judecătoria Craiova l-a condamnat, într-un alt dosar, la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de 4 ani, pentru înşelăciune. El a fost trimis în judecată, în septembrie 2014, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru comiterea a trei infracţiuni de înşelăciune şi a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Vineri, 27 noiembrie, instanța a pronunțat sentința.
„Contopeşte pedepsele din prezenta în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C.pen. din 1969. În temeiul art. 19 c. pe. pen, art. 397 c. pr.pen, art. 23 alin. 3 C.proc.pen., 1357 c. civ admite acţiunea civilă formulată de partea civilă BCR SA şi obligă inculpatul la plata sumei de 167.911 lei”, se arată în hotărârea instanței, conform căreia inculpatul mai are de achitat şi 2.500 lei cheltuieli judiciare. Atât inculpatul, cât şi procurorii pot formula apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.
Cât priveşte dosarul în care a fost deja condamnat, pe fond, la 6 ani de închisoare cu executare, bărbatul a fost trimis în judecată în august 2013 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova care l-au acuzat de folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurorii DNA Craiova, pe 25 iulie 2008, S.C. CERIS PROD S.R.L. a depus o cerere de finanţare europeană pentru un proiect intitulat „Construire fabrică de prelucrarea cartofilor, comuna Mârşani, sat Mârşani, judeţul Dolj”. Pe 2 decembrie 2008, a fost încheiat un contract cadru pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil, în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în calitate de autoritate contractantă şi S.C. CERIS PROD S.R.L., în calitate de beneficiar. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de maxim 14.267.170 lei (echivalentul a 3.960.242 euro) din care APDRP s-a angajat să finanţeze echivalentul a 50%, respectiv 7.133.585 lei (1.980.121 euro). Printr-un act adiţional s-a prevăzut că beneficiarul poate opta pentru avans, până la data depunerii primei cereri de plată, şi că autoritatea contractantă poate să acorde un avans care să nu depăşească 20% din valoarea nerambursabilă. Pe 28 ianuarie 2010, inculpatul Stoica – Spahiu Dorel a depus la APDRP o cerere de plată pentru acordarea avansului, solicitând suma de 1.341.229 lei. La cerere, Stoica – Spahiu Dorel a anexat un document, intitulat „Scrisoare de garanţie bancară de restituire a avansului”, care în realitate era falsificat. Pe baza acestui document, inculpatul a obţinut un avans în sumă de 1.341.299 lei. Pentru că firma nu a respectat obligaţiile asumate în contractul de finanţare, APDRP a cerut restituirea avansului, însă cererea a fost refuzată de unitatea bancară al cărei nume apărea pe scrisoarea de garanţie, aceasta nefiind autentică. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.475.351,90 lei, iar procurorii au instituit sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului Stoica – Spahiu Dorel.
Pe 21 mai a.c., după mai bine de un an şi jumătate de proces, judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa, Dorel Stoica Spahiu fiind condamnat la 6 ani de închisoare cu executare. Instanţa l-a obligat la plata sumei de 1.475.351,90 lei cu titlu de despăgubiri civile către APDRP şi 22.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cauza se află acum la apel, următorul termen fiind stabilit pentru 12 ianuarie.