Aspiră la o victorie de Viitor

Redactia
5 Min Read

CSU Craiova se pregăteşte de o întâlnire dificilă, poate una dintre cele mai grele ale campionatului, împotriva revelaţiei FC Viitorul. Echipa “regelui” Hagi se clasează pe poziţia secundă şi a arătat în acest sezon că este o grupare greu de învins. Craiova se află însă într-o formă bună, are o victorie în spate, obţinută împotriva Concordiei Chiajna, şi abordează cu încredere partida de sâmbătă, de la Ovidiu, programată de la ora 20.30.

„Venim după o victorie cu Chiajna şi ne dorim să menţinem această direcţie. Avem ceva probleme de efectiv pe lângă accidentarea mai veche a lui Acka. Kay, după trei jocuri oficiale într-o săptămână în care a şi marcat şi a avut evoluţii bune, resimte o stare de oboseală, dar sperăm să-l recuperăm în timp util. În afară de problema asta avem cei trei jucători suspendaţi: Vătăjelu, Nuno Rocha şi Popov. Dar am încredere că jucătorii pe care-i avem în lot îi pot înlocui cu succes. Știm că ne aşteaptă o partida dificilă. Întâlnim un adversar care îmbină perfect valoarea şi experienţa unor jucători consacraţi, cum sunt Cernat ori Bănel Nicoliţă, cu talentul şi dorinţa de afirmare a unor jucători tineri, ca Benzar ori Tănase. Repet, sunt convins că va fi o partidă grea, dar mergem la Constanţa hotărâţi să ne întoarcem în Bănie cu puncte. Nu este vorba de revanşă, după înfrângerea din campionat ori eliminarea din Cupa Ligii. Ne interesează strict punctele puse în joc pentru a ne atinge obiectivul“, a declarat Emil Săndoi, antrenor CSU Craiova.

Mijlocaşul craiovean Alex Băluţă este determinat să lupte pentru victorie împotriva Viitorului, echipa la care a debutat în Liga 1.

„Suntem conştienţi că nu ne aşteaptă un joc uşor, dar suntem într-o formă bună. Vrem cele trei puncte, care sunt extrem de importante pentru a ne îndeplini obiectivul, accederea în play-off. Chiar dacă nu am fost utilizat la ultimele meciuri mă simt bine, am poftă de joc şi încredere că voi aduce un plus echipei. Sunt convins că se vrea mai mult de la mine, şi am încredere că voi arăta mai mult de acum înainte. Este important ca atunci când intru să am realizări, să ajut echipa“, a spus Băluţă.

 

 

 

REZULTATE ETAPA A XVIII-A

Vineri, 20 noiembrie

Concordia Chiajna – CSU Craiova 0-2

Sâmbătă, 21 noiembrie

CFR Cluj – CSMS Iaşi 0-0

Astra Giurgiu – Poli Timişoara 2-2

Duminică, 22 noiembrie

ASA Târgu Mureş – FC Viitorul 2-2

Dinamo Bucureşti – Steaua Bucureşti 3-1

Luni, 23 noiembrie

FC Botoşani – FC Voluntari 2-2

Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti 3-2

 

PROGRAM ETAPA A XIX-A

Vineri, 27 noiembrie

Pandurii Târgu Jiu – Concordia Chiajna ora 18.00

Petrolul Ploieşti – CFR Cluj ora 20.30

Sâmbătă, 28 noiembrie

Poli Timişoara – ASA Târgu Mureş ora 18.00

FC Viitorul – CSU Craiova ora 20.30

Duminică, 29 noiembrie

CSMS Iaşi – FC Botoşani ora 18.00

Steaua Bucureşti – Astra Giurgiu ora 20.30

Luni, 30 noiembrie

FC Voluntari – Dinamo Bucureşti ora 20.30

 

1. Astra Giurgiu 18 11 4 3 31-22 37

2. F.C. Viitorul 18 9 6 3 34-18 33

3. Pandurii Tg. Jiu 18 9 6 3 24-17 33

4. Steaua Bucureşti 18 8 6 4 24-18 30

5. Dinamo Bucureşti 18 8 6 4 22-19 30

6. ASA Tg. Mureş 18 6 9 3 21-15 27

7. CSU Craiova 18 7 5 6 21-15 26

8. CSMS Iaşi 18 6 5 7 14-20 23

9. CFR 1907 Cluj 18 7 7 4 24-17 22

10. Poli Timişoara 18 3 7 8 14-24 16

11. F.C. Botoşani 18 2 8 8 17-27 14

12. Concordia Chiajna 18 3 5 10 16-27 14

13. FC Voluntari 18 1 8 9 14-28 10

14. Petrolul Ploieşti 18 1 8 9 12-21 5

 

Distribuie acest articol