Caz șocant la Vâlcea. Cadavrul unui bărbat a fost găsit în stare de putrefacție de autorități, în casa în care a murit acum două luni. Femeia cu care locuia a dormit în tot acest timp lângă el.
Ion Şerban (61 ani) se mutase de câţiva ani în Mihăeşti, în casa unei localnice cunoscută în zonă drept o consumatoare înrăită de alcool, scrie adevărul.ro.
Bărbatul ar fi murit în urmă cu două luni, dar femeia nu a anunțat pe nimeni. Din contră celor care au întrebat de el le-a spus că e plecat la copii.
„Bărbatul avea trei copii, dar a refuzat să locuiască la ei. Zilele trecute, în Mihăeşti a ajuns unul dintre băieţi, îngrijorat că părintele nu i-a mai răspuns la telefon de vreo lună. Iniţial, femeia i-a spus că nu mai locuieşte la ea, dar băiatul a insistat să intre în camera din spate a casei, acolo unde şi-a găsit părintele într-o stare greu de descris. În cele două luni de când a murit, şobolanii i-au mâncat faţa, o mână şi un picior. Ceea ce am văzut acolo e greu de descris în cuvinte”, a declarat, pentru sursa citată, primarul Constantin Bârzăgeanu.
Potrivit medicilor legiști moartea bărbatului a fost naturală.







