luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Pelici: ”Important e să trecem de Bihor”

Prin victoria de la Reşiţa, CSM-ul a stat o zi pe primul loc până duminică, când UTA Bătrâna Doamnă a învins şi a revenit din nou pe prima poziţie. Vâlcenii au însă azi un alt meci în cea de-a doua intermediară din această lună, de la oara 14, în Zăvoi, cu FC Bihor. Cu toate acestea tehnicianul Alexandru Pelici continuă să rămână cu picioarele pe pământ şi îndeamnă la calm afirmând că cele trei meciuri care mai sunt de disputat în acest an sunt dificile.

“Am venit cu gândul la punctele puse în joc, mă bucur că am reuşit să le obţinem. Din păcate, bucuria nu poate fi atât de mare, ne bucură doar cele trei puncte. Păcat că Reşiţa este în situaţia în care este. M-a bucurat revederea cu Leo (Leontin Doană – n.r.) şi îi doresc mult succes în cariera lui de antrenor. În rest, îmi felicit jucătorii pentru atitudine şi pentru hotărârea cu care au intrat în teren. Sperăm să facem cât mai multe puncte, pentru că e o bătălie mare pentru accederea în play-off. Mai sunt trei etape în acest an, noi avem meciuri importante. Ne aşteaptă meciuri dificile, cu Chindia şi cu UTA, două echipe din fruntea clasamentului, iar acum e important e să trecem de FC Bihor în intermediara de miercuri.“, a spus Alexandru Pelici, la conferinţa de presă organizată după partida de la Reşiţa.

Antrenorul formaţiei din Rm. Vâlcea nu a dorit să comenteze prea mult despre situaţia în care a ajuns Metalul Reşiţa, echipă pe care a antrenat-o în trecut: „Despre situaţia actuală de la Metalul Reşiţa nu vreau să comentez prea mult. Cu mine ca antrenor s-a început acest proiect la Reşiţa, echipa s-a bătut doi ani la rând în play-off pentru promovare. Din păcate, asta este situaţia actuală, nu sunt eu în măsură să comentez.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Liga a II-a, seria a II-a, etapa a XVI-a

 

25 Noiembrie, ora 14

Şoimii Pâncota – Gaz Metan Mediaş

Olimpia Satu Mare – Chindia Târgovişte

CSM Râmnicu Vâlcea – FC Bihor Oradea

FC Braşov – Metalul Reşiţa

FCM Baia Mare – FC Caransebeş

Ora 17

Universitatea Cluj – Unirea Târlungeni

CS Mioveni – UTA Bătrâna Doamnă

 

Clasament

1. UTA Bătrâna Doamnă 15 8 5 2 30-17 29

2. CSM Rm. Vâlcea 15 8 4 3 27-15 28

3. Gaz Metan Mediaş 15 8 4 3 23-13 28

4. Chindia Târgovişte 15 8 2 5 25-15 26

5. FCM Baia Mare 15 7 5 3 20-12 26

6. Olimpia Satu Mare 15 7 4 4 25-14 25

7. FC Braşov 15 6 7 2 23-17 25

8. CS Mioveni 15 7 3 5 26-14 24

9. Universitatea Cluj 15 7 1 7 14-10 22

10. Şoimii Pâncota 15 5 5 5 14-16 20

11. FC Bihor 15 4 1 10 10-31 13

12. Unirea Târlungeni 15 2 5 8 16-25 11

13. FC Caransebeş 15 3 1 11 12-34 10

14. Metalul Reşiţa 15 1 1 13 10-42 1

 

Etapa viitoare, 28 noiembrie

Ora 11

Unirea Târlungeni – CS Mioveni

FC Bihor Oradea – FC Braşov

Metalul Reşiţa – FCM Baia Mare

FC Caransebeş – Şoimii Pâncota

Ora 12.30

Chindia Târgovişte – CSM Rm. Vâlcea

Ora 14

UTA Bătrâna Doamnă – Olimpia Satu Mare

Ora 15

Gaz Metan Mediaş – Universitatea Cluj

Politica