ACS Luceafărul Drobeta a câştigat autoritar campionatul judeţean din Mehedinţi la “Gh. Ene”. Echipa antrenată de Daniel Ispas a avut contracandidată doar pe AS Sport Kids Drobeta, de care a dispus cu 5-0 în meciul-tur, după care a remizat, scor 0-0, pe terenul sintetic de la Colegiul Naţional "Gheorghe Țiţeica", din Dr. Tr. Severin. De la campioană provine şi golgheterul competiţiei, titlu care îi revine lui George – Alin Grăznaru (15 goluri). Câte 12 goluri au înscris Mario – Andrei Roşca (ACS Luceafărul) şi Cătălin – Ștefan Mandea (ACS Academia de Fotbal Flavius Stoican). Albert – Cristian Faimoc (ACS Luceafărul), Dalion – Ștefan Munteanu (AS Sport Kids) şi Răzvan – Andrei Safta (AS Sport Kids) au înscris câte 9 goluri.
“Am câştigat fără emoţii competiţia de la Mehedinţi. Sper să facem o figură frumoasă şi la etapa zonală, chiar dacă avem o grupă foarte dificilă. Copiii sunt însă mici de vârstă şi contează mai puţin rezultatele. Important e ca ei să capete experienţă”, a spus Ispas.
În perioada 08-09 decembrie, în Sala Olimpia din Timişoara, echipa sa va juca la etapa zonală cu CS Dinamyk Craiova şi FC Juventus Timişoara. Din cealaltă grupă a zonei a VII-a fac parte CS Atletico Arad, AS Mundo Club Reşiţa şi AS Sori Junior's Lupeni. Câştigătoarele celor 2 serii vor juca finala, iar învingătoarea se va califica la turneul final.
Clasament Gh.Ene – Mehedinţi
1. Luceafărul 6 5 1 0 39-10 16
2. Sport Kids 6 3 1 2 30-18 10
3. Luceafărul II 6 3 0 3 24-26 9
4. Acad. F.Stoican 6 0 0 6 18-57 0