vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Multe job-uri? Nu! Mult şomaj

Judeţul Dolj rămâne, în continuare, lider incontestabil în topul ruşinos al judeţelor cu cei mai mulţi şomeri. Potrivit datelor transmise de Direcţia de Statistică Dolj, deşi în septembrie numărul şomerilor înregistraţi a scăzut faţă de aceeaşi lună din 2014, Doljul continuă să ocupe primul loc pe ţară în acest top.
„Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii septembrie 2015 a fost de 24.614 persoane, în scădere cu 731 persoane faţă de luna septembrie 2014. Din totalul şomerilor 10.228 persoane sunt de sex feminin. Din numărul şomerilor 5.321 (21,6%) provin din mediul urban şi 19.293 (78,4%) din mediul rural. În mediul urban 51,4% din numărul şomerilor au fost femei, iar în mediul rural 38,8%. Din totalul de 24.614 persoane, 3.047 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (75%) şi 656 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (50%). Numărul şomerilor neindemnizaţi în luna septembrie 2015 era de 20.911 (85,0%) persoane. La sfârşitul lunii septembrie 2015, din totalul şomerilor înregistraţi 15,0% au vârsta sub 25 ani, 6,6% între 25-29 ani, 21,0% între 30-39 ani, 28,5% între 40-49 ani, 14,2% au între 50-55 ani, iar 14,7% au peste 55 ani. Dintre aceştia 19.711 persoane (80,1%) sunt persoane cu studii primare, gimnaziale şi profesionale, 3.968 (16,1%) sunt persoane cu studii medii, iar 935 persoane (3,8%) sunt persoane cu studii superioare. Rata şomajului înregistrată în luna septembrie 2015 a fost de 8,7% în raport cu populaţia activă civilă totală (9,1% în luna august 2015 şi 8,7% în luna septembrie 2014). Pentru femei, rata şomajului în luna septembrie 2015 a fost de 7,7% (8,0% în luna august 2015 şi 7,6% în luna septembrie 2014). Rata şomajului în judeţul Dolj (8,7%) s-a situat peste nivelul ratei şomajului la nivel naţional (4,9%), ocupând locul al 6-lea pe ţară”, se arată în comunicatul Direcţiei de Statistică.

Pe de altă parte, efectivul salariaţilor de 124.694 persoane clasează judeţul Dolj pe locul al XII-lea pe ţară. Câştigul salarial mediu brut (2.211 lei /persoană) poziţionează judeţul Dolj pe locul al XV-lea pe ţară (2.541 lei /persoană).
“Efectivul salariaţilor, la nivelul judeţului Dolj, la sfârşitul lunii septembrie 2015, a fost de 124.694 persoane, în creştere cu 193 persoane faţă de luna august 2015 şi cu 2.111 persoane faţă de luna septembrie 2014. Din total, 84.350 (67,6%) salariaţi sunt în servicii, 37.400 (30,0%) salariaţi în industrie şi construcţii şi  2.944 (2,4%) salariaţi în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.
Câştigul salarial mediu brut în luna septembrie 2015 a fost de 2.211 lei/persoană. Câştiguri peste media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (2.288 lei), iar sub media judeţului salariaţii din servicii (2.182 lei) şi din agricultură, vânătoare şi servicii anexe (2.054 lei). 
Câştigul salarial mediu net în luna septembrie 2015 a fost de 1.586 lei, iar pe principalele ramuri s-au înregistrat următoarele nivele: 1.642 lei în industrie şi construcţii, 1.565 lei în servicii şi 1.481 lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe”, potrivit Direcţiei de Statistică.

În clasamentul judeţelor României, judeţul Dolj ocupă:
ü    locul al 15-lea după câştigul salarial mediu net pe economie;
ü    locul al 24-lea după câştigul salarial mediu net din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit;
ü    locul al 17-lea după câştigul salarial mediu net din industrie şi construcţii;
ü    locul al 12-lea după câştigul salarial mediu net din servicii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto:presagalati.ro

Politica