marți, octombrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

20 de ani de puşcărie pentru doljeanul care şi-a înjunghiat patronul în faţa Postului de Poliţie

Doljeanul de 55 de ani care, în luna martie, şi-a ucis patronul după ce l-a înjunghiat chiar în faţa Postului de Poliţie Amărăştii de Jos a fost condamnat la 20 de ani şi 4 luni de puşcărie. Sentinţa a fost pronunţată miercuri, de Tribunalul Dolj şi nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Craiova. Între timp însă inculpatul rămâne după gratii, conform deciziei instanţei.

 

Reamintim că, pe rolul Tribunalului Dolj se înregistra, pe 11 iunie a.c., dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe Marian Păun, de 55 de ani, din Amărăştii de Jos, pentru omor calificat şi port fără drept al cuţitului în sediul unei instituţii publice, după ce şi-a înjunghiat patronul în faţa Postului de Poliţie. Marian Păun a fost arestat pe 23 martie a.c. Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în dimineaţa respectivă, procurorii au fost anunţaţi că, în faţa Postului de Poliţie Amărăştii de Jos, a avut loc o altercaţie, în timpul căreia Marian Păun, de 55 de ani, l-a înjunghiat pe Marin Băcioiu, de 59 de ani, cu un cuţit, provocându-i leziuni ce au condus la deces. O echipă operativă condusă de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a ajuns la faţa locului, oamenii legii stabilind că autorul, localnic din comuna Amărăştii de Jos, a lucrat o perioadă ca cioban la stâna victimei Băcioiu Marin, de 59 de ani, din comuna Daneţi, între ei existând o înţelegere contractuală pentru o perioadă de 2 ani. Între cei doi au apărut certuri referitoare la bani, astfel că la un moment dat Marian Păun l-a ameninţat pe angajatorul său cu moartea, motiv pentru care Marin Băciou a depus o plângere la Postul de Poliţie Amărăştii de Jos pentru ameninţare. Pe 23 martie a.c., lucrătorii Postului de Poliţie i-au chemat pe amândoi pentru audieri legate de plângerea depusă. Primul a ajuns Păun, care şi băuse ceva înainte, iar cei doi agenţi l-au primit într-un birou şi i-au explicat despre plângerea depusă împotriva sa. La un moment dat bărbatul a ieşit afară să vorbească la telefon, tocmai când ajungea şi Marin Băcioiu. Autorul s-a repezit atunci către patronul său şi l-a lovit de două ori cu cuţitul în spate şi în zona cervicală. Unul dintre poliţişti a văzut ce s-a întâmplat, l-a oprit şi l-a dezarmat pe agresor şi a dus victima în incinta Postului de Poliţie, unde a încercat să-i acorde primul ajutor, până la sosirea ambulanţei. Marin Băcioiu a decedat însă în ambulanţă, în drum spre spital. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au reţinut pe autor pentru 24 de ore, pentru omor calificat, o zi mai târziu fiind prezentat instanţei care i-a emis mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, măsura fiind prelungită până la zi.

 

Miercuri, 18 noiembrie a.c., judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa în dosar. Păun a primit 20 de ani de închisoare pentru omor şi 1 an pentru port fără drept al cuţitului în instituţii publice, cele două pedepse fiind contopite, astfel că bărbatul are de executat 20 de ani şi 4 luni închisoare. În plus, trebuie să achite 350.000 lei daune morale şi materiale urmaşilor victimei:„Condamnă pe inculpatul Păun Marian la pedeapsa principală de 20 ani închisoare. Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare. În baza art.38 alin.1 C.pen şi art.39 alin. 1 lit.b C.pen Aplică inculpatului Păun Marian pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 20 ani şi 4 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Păun Marian perioada reţinerii şi arestării preventive de la 23.03.2015 la zi şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Admite acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Băcioiu Iulian Iulică şi obligă inculpatul Păun Marian la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune materiale şi la suma de 200.000 lei reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. 1 N.C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 800 lei aferente urmăririi penale). Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2015”, se arată în decizia Tribunalului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Atât inculpatul cât şi procurorii pot face apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

 

 

 

Politica