vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

9 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor din Târgu Jiu

Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, a verificat miercuri, starea lucrărilor de reabilitare a străzilor din oraş. Acesta a declarat că pentru străzile vizate, pe anul acesta valoarea totală a investiţiilor se ridică la aproximativ 9 milioane de lei.

”În această perioadă se derulează o serie de investiţii în ceea ce priveşte modernizarea şi reabilitarea străzilor din municipiu. Acestea fac parte dintr-un program complex de modernizare a străzilor de la nivelul întregului municipiu,program etapizat în funcţie de evaluarea tehnică făcută asupra fiecărei străzi privind starea carosabilului, fiind prioritizate străzile pe care s-a intervenit în ceea ce priveşte reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare pe suprafeţe întinse.

De asemenea, au fost prioritizate străzile care au necesitat îmbunătăţirea sistemului de colectare a apelor pluviale. Se are în vedere mobilierul stradal, indicatoarele rutiere şi tot ceea ce înseamnă o echipare completă a străzilor respective.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reţeaua de canalizare pluvială pe strada Panduri este finalizată în proporţie de 80%, s-a intervenit la refacerea bordurilor, a trotuarelor şi sperăm ca până la sfârşitul anului, mare parte din această investiţie să fie realizată. De asemenea, se lucrează pe străzile Dobrogeanu Gherea, Mărăşeşti, Luncilor şi 16 Februarie.

În ceea ce priveşte finanţarea, putem spune că în aceste zile a fost semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pentru suma de 3,6 milioane de lei, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Finanţarea se asigură atât de la bugetul local, cât şi prin PNDL. Pe anul acesta, pentru toate aceste străzi, inclusiv bulevardul Constantin Brâncuşi şi strada Vasile Alecsandri, valoarea totală a investiţiilor se ridică la aproximativ 9 milioane de lei”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu

Politica