Anchetatorii susţin că edilul-şef din comuna Dîrvari, judeţul Mehedinţi, a profitat de funcţie pentru a încerca să se culce cu unele subalterne din primărie şi chiar se lăuda peste tot că niciuna nu-i va scăpa. O angajată care l-a refuzat a fost dată afară din serviciu iar alta care intrase în vizorul fustangiului a acceptat. Nu să facă sex cu el, ci să colaboreze cu oamenii legii pentru a-l înfunda. Femeia a avut pe ea aparatură specială de interceptare şi înregistrare. Aşa că probele strânse împotriva primarului sunt beton, susţin oamenii legii…
Primarul din comuna Dîrvari, judeţul Mehedinţi, Vasilică Ologu a fost încătuşat şi urma să fie arestat pentru hărţuire sexuală, o premieră pentru judeţ. Judecătoria Vânju Mare a decis însă să îl plaseze sub control judiciar. Ologu Asta se afla deja sub control judiciar în alt dosar penal.
Acum edilul-şef este acuzat de fapt de săvârşirea a 2 infracţiuni de hărţuire sexuală, de săvârşirea a 2 infracțiuni de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual şi de săvârşirea a 2 infracţiuni de abuz în serviciu. Cu câteva săptămâni în urmă primarul Vasilică Ologu mai fusese reţinut pentru pentru 24 de ore dar atunci instanaţa a respins propunerea de arestare şi a decis eliberarea sub control judiciar. La vremea respectivă, pe data de 1 septembrie 2015, primarul Ologu a fost suprins în trafic, la volanul microbuzului şcolar al comunei, fără însă a deţine permis de conducere pentru nici o categorie.Edilul a fost oprit în trafic, pe drumul judeţean 562, între localităţile Dîrvari şi Gemeni de către un echipaj al Poliţiei Rutiere Vânju Mare. Vasile Ologu conducea autovehiculul folosit la transportul copiilor din comună către şcoală, microbuz ce aparţinea Primăriei Dîrvari.Primarul le-a spus poliţiştilor că intenţiona să aducă maşina la nişte verificări tehnice. Pentru fapta sa, Vasile Ologu a ajuns după gratii pentru 24 de ore, iar pe numele său oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de conducere fără permis şi abuz în serviciu.
Parchetul Vânju Mare, comunicare publică excelentă
Dând dovadă de o transparenţă ireproşabilă, ca întodeauna delatfel , prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, Doina Tatomir, a anunţat că primarul Vasilică Ologu este suspectat că ar fi pretins favoruri sexuale unor salariate din Primăria pe care o conduce, iar pentru că cele două angajate l-au refuzat, pe una dintre ele a demis-o iar pe cealaltă a înştiinţat-o că îi va desface contractul de muncă.,,S-a reţinut că suspectul Ologu Vasilică, primarul comunei Dârvari, profitând de funcţia sa, în mod frecvent a pretins favoruri sexuale de la două persoane de sex feminine, angajate ale Primăriei iar pentru faptul că acestea au refuzat avansurile sexuale ale primarului, acesta a întocmit o adresă fictivă prin care informa una dintre angajate că faţă de aceasta va fi luată măsura desfacerii contractului de muncă, iar pe cealaltă parte vătămată a demis-o din funcţia pe care o deţinea în cadrul Primăriei.”, a declarat miercuri, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, Doina Tatomir. Ieri primarul a fost dus încătuşat la Judecătoria Vânju Mare cu propunerea de arestare preventivă. Specialişti în drept penal ne-au spus ieri că pentru acuzaţiile sale din cele 2 dosare penale, cumulate cu probe , primarul Ologu are şanse infime să scape de arestare.
IPJ Mehedinţi, tot limbaj de lemn, miliţienesc
IPJ Mehedinţi a anunţat tot în limbaj miliţienesc, de lemn, că a încătuşat un om şi l-a băgat după gratii în Centru de Reţinere şi Arest Preventiv. ,, La data de 03 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinti au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, față de un bărbat de 52 ani, din comuna Dîrvari, județul Mehedinți.Acesta este cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 297, alin.1 C.P., două infracțiuni de hărțuire sexuală, faptă prev. și ped. de art. 223, alin.1 C.P. și două infracțiuni de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, faptă prev. și ped. de art. 299, alin.2 C.P., cu aplicarea art. 38 C.P. Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Mehedinți, iar în data de 04 noiembrie a.c., va fi prezentată Judecătoriei Vînju Mare cu propunerea corespunzătoare.De asemenea, în aceeași cauză sunt cercetate în stare de libertate alte trei persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 61 ani, din comunele Dîrvari și Obîrșia de Cîmp, județul Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și influențarea declarațiilor, fapte prev. și ped. de art. 273, alin.1 C.P. și art. 272, alin.1 C.P.” a declarat marţi seara comisarul-şef Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.







